Grandoarea şi unicitatea sunt cele două asemănări esenţiale între „Stadionul 23 August“ şi megaarena construită la 58 de ani în acelaşi loc. Ambele ridicate în epoci diferite pentru a fi gazda unor evenimente sportive internaţionale au înghiţi sute de mii de metri cubi de pământ şi de betoane şi au primit titulatura de „cel mai mare stadion al ţării“.
Totul, de la ciment până la firul ierbii de pe gazon, s-a măsurat în cantităţi-record. „23 August“ împreună cu întreg Parcul de Cultură şi Sport trebuia să fie gata până la 1 august 1953 pentru cel de-al patrulea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie. Pe colosalul Naţional Arena se va desfăşura finala competiţiei Liga Europa în 2012.
„23 August“ – „victorie socialistă“
Parcul de Cultură şi Sport „23 August“ din care făcea parte stadionul din estul Capitalei a fost construit pe o suprafaţă de 60 de hectare. Dintre acestea 11,45 de hectare erau ocupate de stadion, ce avea o capacitate de 80.000 de locuri. Modelul a fost preluat din Uniunea Sovietică, de la Stadionul „Kirov“ din Leningrad (Sankt Petersburg). Tribunele aveau în total 51 de rânduri de bănci, lăţimea lor fiind aceeaşi de sus până jos: 75 de centimetri. Înălţimea, însă, varia astfel încât vizibilitatea să fie optimă din toate punctele.
În marginea de sus a tribunelor era proiectată o alee lată de 12 metri care înconjura întreg stadionul. De pe această alee largă, amenjată ca un bulevard, cu arbori şi iluminare bogată, putea şi văzut întreg stadionul, nota în mai 1953 revista „Ştiinţă şi Tehnică“. Pentru ridicarea stadionului au fost săpaţi 200.000 de metri cubi de pământ şi a tot atât beton a fost utilizat. Pe „şantierul festivalului“ au lucrat aproape 5.000 de muncitori timp de cinci luni.
Stadion capitalist
Construirea noii arene, cu o capacitate de 55.600 de locuri a du
