Achiziţiile de medicamente nu vor mai fi făcute la suprapreţ, deciziile majore vor fi luate de un consiliu de administraţie, iar când situaţia o impune, se poate împrumuta direct de la bănci - iată câteva dintre caracteristicile spitalului-fundaţie care este prevăzut să apară o dată cu noua lege a sănătăţii.
După demisia de joi a ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, UDMR a discutat mai multe variante de posibili înlocuitori, fără să se şi ajungă la o concluzie: Korodi Attila, fostul ministru al Mediului, agreat atât de PDL, cât şi de UDMR, Vass Levente, consilierul ministrului demisionar, sau Laszlo Attila, actualul viceprimar al Clujului. Indiferent care va fi varianta aleasă de UDMR, viitorul ministru nu doar că va avea de gestionat un buget care ajunge doar până în toamnă, dar va trebui să continue şi reforma, ce include noua lege a sănătăţii.
Cheltuielile cu personalul, reduse de două-trei ori
Potrivit proiectului de lege, o mare parte dintre spitale vor fi privatizate şi vor deveni societăţi comerciale, asociaţii sau fundaţii. Asta înseamnă că îşi vor schimba statutul juridic, vor avea un investitor şi un consiliu de administraţie. Acesta va gestiona atât resursele umane, cât şi pe cele financiare. „În spitalul public, de exemplu, managerii au voie să angajeze personal nou doar dacă alţi şapte oameni îşi dau demisia. În spitalul-fundaţie sau asociaţie, managerul poate face angajări în funcţie de nevoi. Poate aduce chiar medici din străinătate, dacă doreşte", a explicat pentru RL Cristian Vlădescu, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Elaborarea Politicilor de Sănătate. În fapt, politica de personal din spitale nu va mai depinde de Legea Finanţelor Publice, ci de nevoile reale ale respectivei unităţi sanitare. Totodată, vor scădea cheltuielile cu personalul. În prezent, 80% din bugetul unui spital este destinat salariilor medicilo