Agentul principal Cristian Georgian Dobrilă are 30 de ani şi este singurul motopoliţist din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Brăila. Pe perioada verii, a fost detaşat la Constanţa, pentru a suplimenta efectivele poliţiştilor de pe litoral în sezonul estival.
În urmă cu două săptămâni, poliţistul se afla în timpul serviciului pe DN 22C – şoseaua care leagă comuna Castelu de Constanţa. La un moment dat a observat un Mercedes care făcea slalom printre maşini şi a pornit în urmărirea lui. Bărbatul de la volanul autoturismului, Beniamin Ţânţaş (fiul unui milionar din Satu Mare) nu a oprit, în ciuda faptului că poliţistul avea semnalele luminoase şi acustice pornite. În timpul urmăririi, într-o curbă, agentul principal Dobrilă a pierdut controlul motocicletei, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un BMW care venea din sens opus.
Braţele, cutia toracică şi coloana vertebrală i-au fost zdrobite. A fost transportat imediat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde a fost operat la mâini. Medicii i-au verificat în acea seară şi reflexele la membrele inferioare, temându-se că leziunile de la coloană l-ar fi putut paraliza. Însă acestea erau bune. Din nefericire, pe parcursul zilelor ce au trecut reflexele s-au pierdut din cauza unui hematom ce a crescut pe coloană, într-o zonă foarte greu accesibilă.
Doctorii din România au făcut tot ce puteau face pentru tânărul poliţist, având în vedere dotările spitalelor de la noi. Pentru operaţiile pe coloană, familia a început să caute o clinică în străinătate. Au trimis investigaţiile şi analizele lui Cristian la mai multe instituţii medicale şi au primit acceptul de la o clinică din Israel.
Acum, Cristian este internat la Tel Aviv, iar vineri seară a fost operat. Dar numai după ce familia a reuşit să depună în contul clinicii o garanţie de 35.000 de