Constantin Sever Cibu, Ion Rotaru, Cristian Rizea, Tudose Mihai, Viorel Balcan și Diana Tușa, aleşii brăilenilor, au devenit tot mai bogaţi. Cei șase deputaţi şi senatori brăileni au reușit să adune case cu etaj, maşini luxoase, bijuterii cu multe carate, bunuri la care brăilenii de rând nici nu îndrăznesc să viseze.
Printre puţinii brăileni care au prosperat în anul financiar 2010 se numără şi cei şase parlamentari. Unii au intrat în "gura" ANI pentru averile neînregistrate corect, alţii s-au menţinut.
Mihai Tudose este deputat, membru al Partidului Social Democrat, şi este, potrivit declaraţiei sale de avere, posesorul unui singur apartament cumpărat în rate în anul 1996.
Deputatul se poate lăuda, însă, cu două automobile Mercedes achiziționate în anul 2007, respectiv în anul 2008.
Colecţie de 30.000 de euro
Mare fan al timbrelor, Tudose a strâns între anii 1980-1987 o colecție filatelică, estimată la 30.000 de euro. Salariul deputatului a totalizat într-un an 56.409 lei. Şi soția deputatului - care este asistent manager - a reușit să adune 22.012 lei. Cei doi au adunat, astfel, 78. 421de lei.
Diana Adriana Tușa, deputat, de asemenea, este membru PNL, şi deţine mai multe terenuri.
Tuşa are și datorii la bănci în valoare totală de 108.474 euro și 51.975 lei. Tușa a totalizat în decursul anului trecut, împreună cu alocața fiului și împreună cu soțul ei Iosif Buble, din concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului, dar și din activitățile desfășurate în cadrul cabinetului individual de avocatură, suma de 87.542 lei.
Balcan are de primit
Viorel Balcan este deputat PDL şi deține împreună cu soția o casă de vacanță și două terenuri intravilane. Amator al bărcilor cu motor, Balcan deține atât o barcă de lux, cât și un autoturism Audi A3. Deputatul a investit bani și în acțiuni