Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar aproximativ 10% din biletele pentru meciul cu Argentina au fost returnate » Busculadă cu Franţa

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 8 august 2011 ·

Au rămas valabile 35.000 de tichete pentru meciul cu trupa lui Blanc, programat pe 6 septembrie, momentul inaugurării National Arena. Cererea actuală depăşeşte biletele rămase

Mai sînt doar trei zile pînă cînd suporterii pot face opţiunea în legătură cu biletele cumpărate la meciul ratat cu Argentina, le păstrează pentru partida cu Franţa din 6 septembrie (preliminariile Euro 2012) sau le returnează pînă cel tîrziu pe 10 august. Iar semnele sînt că lumea a rămas conectată la emoţia inaugurării noului stadion, chiar dacă nu va mai veni Messi.

Asta fiindcă, potrivit organizatorilor, numai circa 10% dintre cumpărători au solicitat pînă acum să primească înapoi banii! "Sînt deja în jur de 35.000 de oameni cerţi pentru jocul cu francezii şi încă o dată pe atît ar dori să cumpere tichete", spun federalii, anticipînd un nou val de solicitări în aşteptarea confruntării cu "cocoşii".

Mesaj pentru Naşu': fanii nu mai vor Argentina!

În paralel, FRF i-a invitat să voteze pe cei care şi-au cumpărat bilete la întîlnirea eşuată cu sud-americanii de pe 10 august dacă doresc ca partida să se dispute la o altă dată FIFA. Fanii echipei naţionale au avut la dispoziţie două sondaje pe siteul FRF, dar şi pe pagina de facebook, unde îşi pot exprima opţiunea pînă astăzi la ora 12:00.

Ieri seara, puţin peste 1000 de persoane au votat în cele două sondaje, majoritatea spunînd că meciul nu trebuie să se mai joace. Aceeaşi părere au avut-o şi cititorii GSP. Mircea Sandu a fost împuternicit de Comitetul Executiv să înceapă discuţiile pentru reprogramarea întîlnirii cu "pumele" ţinînd cont şi de punctele de vedere ale suporterilor.

Vreţi sau nu reprogramarea partidei cu Argentina?

FRF

DA 36%

NU 64 %

Total voturi: 749

FACEBOOK

DA 37%

NU 63%

Total voturi: 262

GSP.RO

DA 30%

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 34 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 47 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 45 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°