Cristian Preda, Radu F. Alexandru şi Daniel Oajdea sunt rebelii partidului: fac opoziţie internă din studiourile Antenei 3, post boicotat oficial de PDL.
În urmă cu o lună, PDL decidea să boicoteze Antena 3, invocând lipsa de corectitudine a postului. Concret, democrat-liberalii nu mai trimit nici un reprezentant la talk-show-urile televiziunii, în semn de solidaritate cu ministrul Daniel Funeriu. Acesta fusese acuzat de Antena 3, în baza unui "document" care s-a dovedit a fi un fals, că a picat bacalaureatul susţinut în Franţa în 1989. Decizia conducerii PDL a fost respectată cu sfinţenie de toţi comunicatorii partidului. Nimeni nu a mai mers "la Antene". Cu trei excepţii: europarlamentarul Cristian Preda, senatorul Radu F. Alexandru şi deputatul Daniel Oajdea. Aceştia sunt democrat- liberalii care au încălcat embargoul dictat Antenei 3. Ei îşi justifică prezenţa la posturile conduse de Dan Voiculescu prin necesitatea ca vocea PDL să fie auzită şi "la inamic".
Conducerea PDL nu prea are ce să le facă, pentru că cei trei sunt cunoscuţi ca rebeli ai partidului. Daniel Oajdea, de exemplu, a înfruntat partidul la mai multe moţiuni de cenzură, când a declarat public că va vota împotriva guvernului Boc.
Roberta Anastase, primvicepreşedinte PDL şi şefa comunicării în partid, spune că a observat prezenţa celor trei la emisiunile Antenei."Voi purta o discuţie colegială cu ei, să vad de ce fac gesturile astea", a declarat Roberta Anastase pentru EVZ.
Oajdea, un client fidel la Răzvan Dumitrescu
Deputatul de Iaşi Daniel Oajdea pare a fi abonat la emisiunea "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3. De pe 17 iulie, până pe 2 august, a fost de patru ori invitatul emisiunii.
"Motivul deciziei este unul corect, dar măsura luată este greşită. Un partid aflat la guvernare trebuie să lupte, nu să se comporte c