Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO A picat şi Mazilu! Numărul jucătorilor pe care Piţi nu-i va avea cu San Marino a ajuns la 9

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 8 august 2011 ·

În jurul orei 11:00 a fost programată decolarea tricolorilor spre Rimini, Italia, acolo unde este stabilit cartierul general al României pentru partida de verificare cu modesta San Marino, programată miercuri, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro. Din păcate pentru noul selecţioner, Ionuţ Mazilu acuză o accidentare şi nu mai vine nici el la lot, astfel că numărul absenţilor se ridică la 9! În afara lui Mazilu, ceilalţi jucători care nu au răspuns convocării din diferite motive sînt Săpunaru, Dorin Goian, Raţ, Costin Lazăr, Bogdan Stancu, Marius Alexe, Latovlevici şi Papp.

Partida de miercuri a fost aranjată în lipsa unui alt adversar după ce Argentina, care trebuia să vină la Bucureşti pentru inaugurarea Naţional Arena, a refuzat să mai onoreze contractul semnat cu FRF şi pentru care primise deja în avans 700.000 de euro.

După ce, aseară, Cociş a ajuns şi el la echipa naţională, direct la hotelul din Italia urmează să mai sosească doar Mutu, Tamaş şi Ştefan Radu. Iată tot lotul pe care se va baza Victor Piţurcă la jocul de miercuri seară, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro, din localitatea Serravalle:

Tătăruşanu, Pantilimon

Luchin, Nicoliţă, Gardoş, Tamaş, Chiricheş, Şt. Radu, Nicoară, Mureşan, Pintilii

Cociş, T. Bălan, Cr. Tănase, M. Cristescu, Torje, Strătilă

Chipciu, Herea, Curelea, Mutu

Deocamdată nu se ştie dacă vreo televiziune din România va transmite meciul. Perioada concediilor şi valoarea mica a naţionalei San Marino nu îndeamnă posturile la vreo licitaţie. "Firma elveţiană Infront Media este cea care vinde drepturile de transmisie TV ale naţionalei României. E posibil ca şi 50.000 de euro să fie considerată o sumă mare, mai ales că televiziunea respectivă nu ar avea timp nici pentru promovare", a precizat pentru Gazeta Sportrurilor o sursă din FRF.

A surprins numărul mare de baxuri cu apă plată luate

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 43 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum 55 minute
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Un adolescent a murit la spital după ce a fost agresat de doi colegi. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 15 ani din judeţul Iaşi, care avea unele afecţiuni medicale, a murit la spital, unde a ajuns după ce a fost agresat. Adolescentul suferea de o gravă boală de sânge și a ajuns la Urgențe după ce a fost agresat fizic de doi colegi, sc

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 25 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°