Consiliul Local al Municipiului Reghin a aprobat în ultima şedinţă
componenţa delegaţiei care se va deplasa în perioada 2 – 5 septembrie pentru a reprezenta „oraşul viorilor” la întâlnirea organizată în localitatea Erd din Ungaria. Astfel, delegaţia va fi alcătuită din următorii consilieri locali: Gheorghe Horea, Demeter Maria, Szőke Stefan, Szűcs Emeric, Daniel Gliga, Adrian Crăciun, Călin Biriş, Biró Albert şi Ovidiu Marian, plus patru persoane care vor fi stabilite de către primarul Nagy Andras. “În perioada 2-5 septembrie 2011, Primăria localităţii Erd din Ungaria organizează manifestările “Zilele oraşului Erd”, la care este invitată şi o delegaţie oficială formată din 12 persoane din municipiul reghin. Cu această ocazie se va organiza “Balul Străzii”, respectiv o conferinţă şi întâlniri cu cetăţenii”, a precizat Tothi Ioan, purtător de cuvânt al Primăriei Reghin.