Descendent dintr-o familie boierească, Constantin Bălăceanu Stolnici ne-a primit în casa în care s-a născut şi unde locuieşte şi astăzi, la 88 de ani. Pe strada Gina Patrichi, fostă Orlando, dintr-o casă „îmbrăcată“ în iederă, academicianul ne deschide două uşi masive din lemn. Intrăm în „muzeul Stolnici“ de la 1890 şi stăm de vorbă despre Bucureştiul anilor ’40.

"Doamnele nu aveau voie la Capşa". Află care erau distracţiile bucureştenilor în interbelic

Constantin Bălăceanu Stolnici: "S-a dat mult nas elevilor în numele democraţiei"

Unde se făceau ritualuri de blesteme în Bucureşti. Vezi aici lăcaşul de cult de pe Calea Victoriei

Cum v-a rămas în memorie oraşul copilăriei?

Sistemul de educaţie pe care îl aveau aceste guvernante era să stai foarte mult în aer liber. Şi atunci ne luau, pe mine şi pe sora mea, cel puţin o dată pe zi şi ne duceau la şosea, la doi paşi. Maşinile erau de tip vechi, multe birje – mai căutate decât taximetrele. Erau şi cupee, caleşti personale. Noi nu mai aveam caleaşcă. Tatălui meu i-au plăcut mult caii, dar lichidase tot şi luase maşini. Prima maşină de care îmi aduc aminte este un Renault.

Florărese, circari, hangii, ce oameni întâlneaţi pe stradă?

Lumea era elegantă, frumos îmbrăcată. Existau negostori ambulanţi. Florăresele nu erau în cartierul meu, erau în spatele Hanului lui Manuc, acolo găseai oameni pe care îi puteai angaja cu ziua, chivuţe cu periile lungi (ţigănci care erau angajate pentru văruirea caselor). Erau multe în Piaţa Brătianu, cum i se zicea Pieţei Universităţii. Unde e astăzi Hotelul Novotel era maidan, se numea „Maidanul primăriei”. Erau nişte spaţii de închiriat pentru circuri, înconjurate cu garduri pe care se lipeau afişe. Sub faimosul ceas din Piaţa Brătianu ne dădeam întâlnire, era un reper. Într-un limbaj mai puţin elegant, ne întâlneam <