Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomajul scade în datele Ministerului Muncii şi creşte în statistica UE

Publicat in Adevarul, luni 8 august 2011 ·

Şomajul din scriptele Ministerului Muncii a scăzut în luna iunie, în timp ce şomajul calculat de Institutul Naţional de Statistică, în conformitate cu metodologia Biroului Internaţional al Muncii, a crescut.

În iunie, rata naţională a şomajului a fost de 4,78 la sută, potrivit statisticii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), instituţie subordonată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţie Sociale (MMFPS). În cifre absolute, România avea acum o lună aproape 436.000 de şomeri şi doar unul din trei primea indemnizaţie.

Pe primele locuri în topul judeţelor se aflau Vasluiul, Teleormanul şi Mehedinţiul, dar niciunul dintre acestea nu a depăşit 10 procente, aşa cum s-a întâmplat în perioada de vârf a crizei.

Astfel, ANOFM anunţa în iunie continuarea scăderii şomajului, chiar dacă era vorba de numai 0,19 puncte procentuale, comparativ cu luna anterioară, mai 2011.

Cu 300.000 de şomeri mai mulţi decât în datele ANOFM

De partea cealaltă, Institutul Naţional de Statistică (INS) a raportat în iunie un număr de 741.000 de şomeri BIM, adică număraţi conform Biroului Internaţional al Muncii. Ceea ce înseamnă un procent pe ţară sensibil mai mare, de 7,6% şomeri şi cu 0,6 mai mare decât rata din primul trimestru al lui 2011.

Cu alte cuvinte, în loc să scadă, ca la Ministerul Muncii, a urcat, faţă de luna anterioară.

Este vorba de procentul trimestrial, deoarece INS calcula şomajul BIM doar o dată la trei luni. Abia de luna aceasta, INS va transmite lunar statistica privind şomajul.

Care este şomajul real?

Rata şomajul BIM se calculează după metodologia internaţională şi aceasta este cea care apare în statisticile europene şi mondiale privind România. Procentul de la ANOFM nu există niciunde în lume şi nu este luat în considerare. El este folosit exclusiv pe plan intern, pentru a suprinde datele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°