Potrivit art. 296 indice 15 lit. p) din Codul fiscal nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii avantajele primite în legătură cu o activitate dependentă, fără însă a fi limitate la utilizarea oricărui bun, conform fiscalitatea.ro. Iar aici este inclus un vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de muncă; cazarea, hrana, îmbrăcămintea, personalul pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei. În această categorie mai sunt incluse şi abonamentele şi costul convorbirilor telefonice; permisele de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal şi primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii.
Sfera de aplicare a prevederilor art. 296
Referitor la sfera de aplicare a prevederilor art. 296 indice 15, textul de lege folosind expresia - fără însă a fi limitate la - imprima enumararii făcute de legiuitor caracter exemplificativ. Enumerările exemplificative se caracterizează prin faptul că legiuitorul lasă la aprecierea celui care aplică legea să extindă aplicarea ei şi la alte cazuri asemănătoare. Însă, câtă vreme Nomele Metodologice nu au adus clarificări în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 296 indice 15 şi altor avantaje, extinderea este dificilă.
În consecinţă, se consideră că până la o astfel de clarificare, prevederile art. 296 indice 15 se vor aplică doar în cazul avantajelor prevăzute expres de la pct. 1 - 5. Serviciile medicale plătite de angajator pentru salariaţi pot fi încadrate la pct. 2 - servicii oferite gratuit.
Normele Metodologice
Normele Metodol