Unul dintre cei mai decoraţi agenţi secreţi ai aliaţilor din Al Doilea Război Mondial, Nancy Wake, a murit la Londra la vârsta de 98 de ani, relatează NewsIn.
Născută în Noua Zeelandă şi crescută în Australia, ea a ajutat sute de membri ai personalului Aliaţilor să scape din Franţa aflată sub ocupaţie. Gestapo o numea "Şoarecele alb", pentru că reuşea să scape de fiecare dată.
Premierul australian a spus că Nancy Wake "a fost o persoană remarcabilă, a cărei generozitate şi tenacitate nu vor fi uitate niciodată".
Lucrând ca jurnalistă în Europa, Nancy l-a intervievat pe Adolf Hitler la Viena în 1933 şi atunci a jurat că va lupta împotriva acestuia. După ocuparea Franţei, în 1940, Wake a devenit curier al rezistenţei franceze şi apoi sabotor şi spion, sabotând instalaţiile germane şi salvând sute de vieţi. Ea a lucrat pentru Operaţiunile speciale britanice şi a fost paraşutată în Franţa în aprilie 1944, înainte de debarcarea în Normandia, pentru a livra arme rezistenţei franceze.
La un moment dat, Nacy se afla pe lista Gestapo a celor mai căutate persoane. După eliberarea Franţei, ea a aflat că soţul ei, Henri Fiocca, fusese torturat şi ucis de Gestapo pentru că a refuzat să o trădeze.
"Nu am decât un lucru de zis: am omorât mulţi germani şi îmi pare rău doar că nu am omorât mai mulţi", a spus Nacy într-un interviu.
Franţa i-a acordat cea mai înaltă distincţie, Legion D'Honneur. De asemena, a primit Medalia George a Marii Britanii şi Medalia pentru Libertate din partea SUA.
Povestea lui Nancy a inspirat nuvela lui Sebastian Faulks, Charlotte Gray, şi în 2001 a apărut un film cu acelaşi titlu, rolul ei fiind jucat de Cate Blanchett.
Unul dintre cei mai decoraţi agenţi secreţi ai aliaţilor din Al Doilea Război Mondial, Nancy Wake, a murit la Londra la vârsta de 98 de ani, relatează NewsIn.
Născută în Noua Zeelandă şi cres