Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă săptămână de turbulenţe şi în România

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 august 2011 ·

Peţele financiare din ţara noastră vor suferi fluctuaţii în zilele care urmează, în funcţie de cum reacţionează bursele europene şi cele americane. Sursa: ARHIVA EVZ

Ne aşteaptă câteva zile de noi scăderi ale preţurilor acţiunilor tranzacţionate pe piaţa românească de capital, după ce, săptămâna trecută, Bursa de Valori Bucureşti s-a prăbuşit până la cel mai slab nivel din ultimul an şi jumătate, laolaltă cu bursele europene şi cele americane. Scăderile au fost cauzate de temerile privind agravarea crizei datoriilor publice din zona euro şi de cele legate de datoria publică a SUA.

"Pe piaţa bursieră autohtonă, slăbiciunea se va menţine", a declarat pentru EVZ analistul economic Aurelian Dochia. Potrivit acestuia, atât piaţa de capital, cât şi cea valutară din România vor reflecta tendinţa de pe pieţele europene. Faptul că anunţul agenţiei Standard& Poor’s privind retrogradarea ratingului SUA a fost făcut în week- end a salvat pieţele de la o reacţie violentă, spune Dochia: "Mâine (astăzi – n.r.) s-ar putea ca lucrurile să fie mai temperate".

Boc: "România nu e ferită de pericole"

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, în cadrul unui mesaj adresat prefecţilor, că România are o datorie publică mai mică decât multe state europene: 31,4% din Produsul Intern Brut (PIB), faţă de ţări precum Grecia (158% din PIB), Italia (120% din PIB) sau Irlanda (112% din PIB). Chiar dacă avem o datorie redusă, iar costul primei de risc este cu 25% mai mic, în această perioadă, comparativ cu luna august 2010, "criza datoriilor continuă" şi "suntem departe de a ne bucura şi a ne considera feriţi de orice pericol", a spus premierul. Conform acestuia, autorităţile trebuie să fie precaute şi să evite măsurile populiste care ar putea dezechilibra bugetul. "

Zero populisme în aceste vremuri grele" este şi sugestia fostului ministru de finanţe D

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 25 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 55 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°