Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AIUD: PUZ-ul pentru “Penny Market”, amânat din nou. Consilierii locali nu ajung la un consens privind circulaţia în zonă

Publicat in Alba24, luni 8 august 2011 ·

Consilierii locali din Aiud nu reuşesc să ajungă la un consens privind reglementarea circulaţiei în zona magazinului “Penny Market” ce urmează a fi construit în oraş. Pentru a patra oară, aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru acest magazin şi implicit a studiului de circulaţie din zona intersecţiei străzilor Morii şi Transilvaniei din municipiu s-a aflat pe masa Consiliului Local, în şedinţa ce a avut loc la sfârşitul lunii iulie.

În condiţiile în care la terenul pe care va fi construit magazinul există deja acces dinspre strada Morii, Consiliul Local, din dorinţa de a sprijini investitorul, a fost de acord ca acesta să vină cu o variantă de reglementare a circulaţiei, care să asigure accesul din toate părţile înspre “Penny Market”, dar cu condiţia ca traficul din zonă să nu fie afectat. De precizat este faptul că zona aflată în discuţie include intersecţia cu DN1, dar şi o parte a rutei pe care se desfăşoară traficul greu, astfel că se impune alegerea unei soluţii de circulaţie care să nu pună probleme.

Sens giratoriu sau intersecţie semaforizată

Consiliul Local Aiud a înaintat varianta unui sens giratoriu, iar reprezentantul investitorului a venit cu soluţia unei intersecţii semaforizate, susţinând că prima variantă este ilegală. Proiectul privind intersecţia semaforizată nu a reuşit să îi convingă pe aleşii locali, care au semnalat câteva nereguli, ce nu au fost, în tot acest timp, incluse în documentaţie. Administraţia locală a solicitat avizul Poliţiei cu privire la varianta sensului giratoriu, dar, cum documentul nu a fost primit până la data şedinţei din iulie, proiectul de hotărâre nu a mai fost supus la vot.

„Sigur că de aprobarea PUZ-ului şi a studiului de circulaţie depind lucrările de construire a magazinului Penny Market, iar noi ne dorim ca acestea să demareze cât mai repede, dar nu cu preţul blocării circulaţiei rutiere di

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 56 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 56 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 41 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°