Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Cetăţii fortificate Cincşor

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 8 august 2011 ·

Satul Cincşor a fost în sărbătoare în acest weekend. Sub denumirea de „Zilele Cetăţii Fortificate Cincşor“ au avut loc mai multe manifestări, începând cu ziua de vineri, 5 august. Sărbătoarea satului a avut punctul culminant sâmbătă, 6 august, când saşii plecaţi din Cincşor s-au întors acasă şi au luat parte la o slujbă religioasă în biserica fortificată, dar şi la o serbare câmpenească.

Întrunirea saşilor la Cincşor

Doamna Schuster a plecat în Germania în urmă cu 30 de ani. Acum trei ani a revenit pentru prima oară în localitatea natală. De atunci, în fiecare an se reîntoarce pe meleagurile unde a copilărit, iar sărbătoarea satului este întotdeauna un prilej bun de a se reîntâlni cu rudele şi cunoscuţii.

„Suntem de aici din Cincşor şi suntem plecaţi în Germania. În ultimii 2-3 ani am tot revenit. Ne place aici şi mai ales cu sărbătoarea aceasta e totul foarte frumos“, a spus Martha Schuster.

Ca doamna Schuster sunt peste 200 de localnici pentru care Cincşorul a devenit doar o amintire frumoasă şi care de câţiva ani au început să revină acasă. Acum, ei au un motiv în plus. Este vorba de un eveniment organizat de autorităţi în luna august, eveniment care are Biserica Fortificată în prim plan.

„Eu locuiesc în Germania şi am venit în concediu aici. În fiecare an, vin acasă cu ocazia zilei satului“, „Aici am copilărit, dar sunt plecată din ţară de mai mulţi ani. Acum am venit cu familia să petrecem împreună cu vecinii şi consătenii“, au spus câţiva săteni prezenţi la eveniment.

Conducerea Primăriei s-a arăta încântată de aportul saşilor plecaţi din sat şi a căutat să dea amploare evenimentului.

„Doresc să mulţumesc tuturor celor care au venit şi în special comunităţii saşilor din Germania care au plecat din Cincşor, dar care de fiecare dată se întorc la locul de baştină. Anul acesta este a doua ediţie a sărbătorii

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 10 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 7 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 12 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 9 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 9 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 8 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 13 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Vremea

București
acum

18°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°