Specialista care a făcut cel mai mult pentru cunoaşterea lui Eminescu în Occident a murit recent la Roma, la vârsta de 104 ani. Lucrarea sa „Eminescu sau depre Absolut“, apărută pentru prima dată în 1961, este o operă fundamentală a eminescologiei universale. Italianca l-a înţeles pe marele poet mai bine decât mulţi dintre conaţionalii săi.
Distinsul critic şi istoric literar, filolog, eminescolog, profesor universitar italian Rosa del Conte - considerată de Academia de la Bucureşti un „prieten apropiat al poporului român" - s-a stins din viaţă în ziua de 3 august 2011, la Roma.
Dacă istoria cinematografiei (Leni Riefenstahl sau Manoel de Oliveira) şi a literaturii (Ernst Jünger sau Ernesto Sabato) mai înregistrează cazuri de artişti atât de longevivi, încât să depăşească sau să se apropie de centenar, se pare că Rosa del Conte devine astfel cel mai longeviv filolog şi critic literar.
Rosa del Conte (foto) s-a născut la 12 aprilie 1907 în Voghera. Şi-a luat licenţa în litere magna cum laude la Universitatea din Milano (1931). De la începutul carierei sale s-a apropiat de România, între 1945 şi 1948 fiind profesoară de limba şi literatura italiană la universităţile din Bucureşti şi Cluj.
Şi după revenirea în Italia, relaţiile sale cu cultura română au continuat. Între 1948 şi 1963 a predat la Universitatea din Milano limba şi literatura română, curs continuat între 1957 şi 1978 la Universitatea din Roma. Prin lucrările sale a contribuit decisiv la consolidarea raporturilor culturale româno-italiene.
A lăsat strălucite interpretări ale operelor lui Mihai Eminescu: „Eminescu e Pascoli" (1957), „Mihai Eminescu o dell'Assoluto" (Modena, 1961) - tradusă şi în româneşte, de Marian Papahagi, şi apărută în două ediţii (1990 şi 2003, ambele la editura clujeană Dacia) -, „Leopardi ed Eminescu" (1979), „Eminescu, poeta metafisico" (1982). @N_P
