Victima a scăpat în ultima clipă pentru că a strigat la sora sa, iar agresorul s-a speriat şi a fugit.
Eduard A. a spart un geam de la casă şi a intrat peste bătrână. A obligat-o să se dezbrace, dar nu şi-a putut duce planul la bun sfârşit pentru că s-a speriat şi a luat-o la fugă.
"Suspectul a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a dispus arestarea preventivă a lui A.Eduard pentru o perioadă de 29 zile, acesta fiind condus la arestul inspectoratului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui pentru Adevărul.
Tânărul este cercetat în mai multe dosare penale pentru infracţiuni cu violenţă.