Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţiile dintre sindicaliştii din poliţie şi Igaş amânate pentru miercurea viitoare

Publicat in Jurnalul, luni 8 august 2011 ·

Sindicaliştii din poliţie ar fi trebuit să se întâlnească astăzi cu ministrul de Interne, Traian Igaş. Deoarece Domnia-sa a avut treburi mult mai importante decât să discute despre Statutul Poliţiştului, la întâlnirea cu sindicaliştii a venit chestorul principal de Poliţie, Lucian Guran, împuternict adjunct al şefului Departamentului Ordine şI Siguranţă Publică. După două ore de discuţii, nu s-a ajuns la nici un rezultat.”Două ore am pierdut vreme. Nu s-a spus şi nu s-a făcut nimic. E tragere de timp. Am hotărât ca până joi să trimitem la minister o listă de propuneri scrise legate de Statutul Poliţistului, plus alte nemulţumiri pe care le avem. Iar miercuri să venim din nou la minister pentru noi discuţii”, a declarat Toader Paraschiv, vicepreşedintele SNPPC, pentru Jurnalul Naţional. Tot astăzi, poliţişti de la Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) au pichetat sediul MAI, cerând ministrului Traian Igaş să rezolve problemele privind regimul disciplinar şi decontarea cheltuielilor de transport. Iulian Surugiu, Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a declaratcă de astăzi până în 19 august sindicaliştii vor picheta zilnic, între orele 7.00 - 9.00 şi 15.00 - 17.00, sediul MAI. Mai mult, trei poliţişti din cadrul acestui sindicat s-au legat cu lanţuri în faţa MAI, în semn de nemulţumire faţă de deciziile luate de Igaş şI de felul în care sunt trataţI poliţiştii. Ei au protestat în apropierea MAI, într-un ţarc amenajat de jandarmi. S-au legat la mâini cu lanţuri şi au afişat o pancartă pe care scria "Suntem prizonierii incompetenţei voastre”.

Sindicaliştii din poliţie ar fi trebuit să se întâlnească astăzi cu ministrul de Interne, Traian Igaş. Deoarece Domnia-sa a avut treburi mult mai importante decât să discute despre Statutul Poliţiştului, la întâlnirea cu sindicaliştii a venit chestorul principal de Poliţie, Lucian Guran, împut

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum o ora
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum o ora
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum o ora
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Otopeni, intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" se îndreaptă spre viitoarea stație Tokyo

Ziare.com acum 57 minute
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni" intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe secțiunea Su

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 4 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°