Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poloiştii mureşeni bat tot în Ungaria

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 8 august 2011 ·

Echipa de polo juniori a Clubului Sportiv Aquasport Târgu-Mureş a câştigat turneu internaţional disputat în localitatea Szentes din Ungaria. La competiţia disputată în perioada 5-7 august au participat peste 50 de echipe din 47 de ţări, la trei categorii de vârstă: 1995-1996, 1997-1998 şi 1999-2000. Tinerii mureşeni s-au impus la cea mai mare categorie, unde au fost înscrise 30 de echipe, împărţite în şase grupe.

Echipa pregătită de antrenorul Gagyi Csaba a învins cu 11-3 în primul meci formaţia Slagelse din Danemarca, după care au trecut de echipa organizatoare din Bekescsaba, scor 8-7, SCV Chicago (SUA) cu 13-6, SC Montreal (Canada), scor 9-6 şi s-a clasat pe primul loc în grupă. În ultima zi au învins în semifinale cu 7-3 echipa lituaniană Alytus Kaunas. În finală au câştigat la limită, scor 8-7 în faţa ruşilor de la Dinamo Moscova, după ce după două reprize conduceau cu 4-1. Finala mică a câştigat-o Barcelona, care a ocupat astfel locul III. Cea de-a doua echipă participantă de la clubul mureşean a fost cea a copiiilor născuţi în 1997-’98. Aceasta a ajuns în faza semifinalelor, dar au ratat podiumul, clasându-se pe locul IV, după ce au pierdut finala mică cu 7-6. Această echipă va participa la sfârşitul acestei luni la un alt turneu intrenaţional, la invitaţia formaţiei Piestany, din Slovacia.

Din cele două loturi au fost remarcaţi în mod deosebit Simon Andras, din echipa celor mai tineri şi Adrian Câmpean, de la ocupanta primului loc în turneul categoriei ’95-’96. „A fost un test foarte reuşit şi un succes de prestigiu pentru noi. Un mare câştig a fost şi relaţiile care pe care le-am legat cu echipe din diverse oraşe şi ţări. Cei din Chicago au fost impresionaţi de imaginile cu Weekendul şi ne-au propus chiar o colaborare, cu vizite reciproce”, a declarat antrenorul Aquasport, Gagyi Csaba. Participările la aceste competiţii sunt oarecum impuse şi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 38 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 27 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°