Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: O nouă criză ne-ar putea afecta dacă intervine instabilitatea politică

Publicat in Romania Libera, luni 8 august 2011 · ·

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care este şi ministru al Mediului, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că o nouă criză "ar putea afecta România dacă se întâmplă ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politică".

Potrivit lui Borbely, căderea Bursei de la Bucureşti este o "consecinţă firească" a ceea ce s-a întâmplat zilele trecute pe plan global, când s-au înregistrat "semnale îngrijorătoare" în ce priveşte ţări puternice, precum Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

"Chiar dacă s-a cam rezolvat disputa (legată de scăderea ratingului de ţară al SUA - n.r.), aceasta a avut o consecinţă clară pe pieţele financiare. În România, chiar dacă s-au luat măsuri drastice anul trecut, de către coaliţie, nu numai că am ajuns în situaţia în care FMI declara acum o săptămână că s-au făcut progrese remarcabile, ci, în momentul de faţă, dacă nu se întâmplă nimic care să conturbe economic sau politic situaţia actuală, am putea avea creştere economică", a spus Borbely.

Potrivit ministrului, România depinde de alte pieţe, evoluând pe o piaţă globală, iar Bursa de la Bucureşti "de aceea a dat un semnal".

"România este într-o situaţie mai stabilă decât ţări din UE în acest moment. Asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe lauri, chiar astăzi (luni - n.r.) am propus în coaliţie să facem o analiză, să vedem ce facem în continuare. Trebuie să pregătim bugetul pe 2012, sunt restricţii foarte puternice legate de deficit şi alte repere convenite cu FMI şi UE. Trebuie să dăm un mesaj foarte clar. Noi, în UDMR, facem această analiză până la sfârşitul lunii august şi vom veni cu propuneri complementare, economice, care să nu mărească deficitul", a spus Borbely.

El a apreciat că o nouă criză ar putea afecta România "dacă se întâmplă ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politică".

"Depinde şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Camerei Deputaţilor: 21 de parlamentari din Camera Deputaţilor care au proprietăţi în Capitală nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a declarat luni că printr-iun proiect se va modifica regulamentul astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parla

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 5 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 3 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 3 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

MAE, despre cetățenii români blocaţi în Israel şi Iran: „Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim”

Gandul acum 49 minute
Clara Staicu, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, a vorbit despre situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran. Ambasada României la Teheran a identificat un număr

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 2 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Succes de etapã pentru România în recuperarea tabloului „Sfântul Sebastian”

HotNews acum 4 ore
Capodopera pictatã de El Greco, dispãrutã din colecția naționalã a României, va rãmâne la casa de licitații Christie’s din New York pânã când solicitãrile României de recuperare vor fi soluționate de instanțele competente. Christie’s a retras tablou

Sondaj. România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu

Mediafax acum 2 ore
Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihol

Polonia, prima ţară din Uniunea Europeană care îşi evacuează cetăţenii din Israel, în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Externe al Poloniei a anunţat că va evacua aproximativ 200 de cetăţeni din Israel, devenind astfel prima ţară din UE care face acest lucru în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum 3 ore
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

32°
lun.

14°/32°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°