Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul aurului de la Roşia Montană

Publicat in Adevarul, luni 8 august 2011 ·

Cristian George Ciani, un tânăr de 29 de ani din Cluj-Napoca, a murit asfixiat într-o galerie de mină din Roşia Montană, în timp ce căuta aur. Galeriile minelor de aur din Munţii Apuseni sunt securizate de mântuială, astfel că oricine poate intra.

Inginerul Cristian George Ciani se trage dintr-o familie de mineri din Abrud, care au lucrat la mina de aur de la Roşia Montană. Copilăria nu a fost lipsită de istorioare despre comorile care se ascund în munte, iar acum, la maturitate, inginerul a hotărât să-şi încerce norocul în galeriile părăsite din satul Corna (judeţul Alba).

Tânărul cunoştea bine galeriile din Roşia Montană. A învăţat multe de la buni­­cul său, care a fost miner, şi a ascultat cu atenţie poveştile bătrânilor care spun că în munte sunt încă multe filoane de aur care pot fi exploatate şi manual.Joi, 4 august, înainte de prânz, înarmat cu un detector de metale, o săpăligă, lanternă pentru cască cu acumulatori, o daltă şi un ciocan, Cris­­tian a luat drumul Galeriei Vercheş. Nu era pentru prima dată când pleca în căutări, aşa că de data aceasta a intrat în subteran mai adânc, la 600 de metri.

Avea detectorul de metale la el

La căderea serii, tânărul nu a mai apărut, iar bunica şi unchiul său au început să se îngrijoreze. Au anunţat poliţia şi au pornit în căutarea lui. Unchiul este cel care a găsit maşina lui Cristian în apropierea galeriei şi a bănuit că se află înăuntru. Pe la ora 4.00 dimineaţa i-au găsit şi cadavrul, dar poliţiştii nu s-au putut apropia să-l scoată. Galeria veche de 200 de ani şi abandonată în anii '80 nu ascunde doar gaze toxice, ci se poate şi prăbuşi în orice moment.

Opt salvatori minieri de la Serviciul de Salvare Montană Petroşani s-au chinuit trei ore să îl scoată pe tânăr din galerie. „L-am găsit la 600 de metri de intrare, pe un suitor de 30 de metri", a spus Gheorghe Lumânar, şeful

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 42 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 19 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum o ora
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°