Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artizani din Moldova şi Bulgaria expun la Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, luni 8 august 2011 ·

Cea de-a şapea ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România îşi va deschide porţile vineri, 12 august, în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu.

Peste 70 de meşteşugari din zonele Maramureş, Bucovina, Banat, Muntenia, Crişana şi Oltenia vor participa la târg cu produse tradiţionale româneşti. Vor fi prezenţi doi meşteri populari din Republica Moldova cu produse din ceramică şi patru artizani din Bulgaria. „59 de meşteri sunt din ţară, zece din Gorj şi şase din străinătate. Aceştia vor expune costume populare, sculptură, ţesătură, ceramică, icoae pe lemn şi sticlă, jucării din lemn, ouă încondeiate, bijuterii, cazane, instrumente musicale, pictură naivă ţărănească şi multe altele. În fiecare an meşterii aduc câte ceva nou, plăcut ochiului“, a declarat Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Cinci dintre meşterii care vor expune cele mai frumoase produse tradiţionale, la Târgu-Jiu, vor fi premiaţi de către Consiliul Judeţean Gorj, cu suma de 2000 de lei fiecare. Târgul va fi deschis până pe 15 august. Evenimentul este organizat cu ocazia primei ediţii a Zilelor Culturii Populare în Gorj organizată în perioada 12-15 august, de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj.

Aşa-dar, vineri, începând cu ora 10.30, va fi inaugurat panoul video de promovare a activităţii centrului, inaugurarea Bibliotecii „Alexandru Doru Şerban“ şi a arhivei centrului, urmată de vernisajul expoziţiei de fotografie, artă plastică şi artă populară „Gorjul tradiţional“ cu exponate realizate sau donate în cursul ediţiei 2011 a Taberei de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu“. Tot în aceeaşi zi, târgujienii vor putea viziona filmul documentar „Tabăra de cercetare etnofolclorică 2011“, orele 11.00, pe esplanada centrală. Va avea loc şi o expoziţie stradală de bannere „Meşteri şi meşteşugari în Gorj“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 30 minute
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum 49 minute
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 7 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 13 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Ungaria lui Viktor Orban preia preşedinţia Uniunii Europene

Mediafax acum 30 minute
Guvernul naţionalist al Ungariei preia luni preşedinţia Uniunii Europene cu un apel asemănător lansat de Trump de a "face Europa măreaţă din nou". Mulţi legislatori din UE cred că Ungaria n-ar trebui să aibă această poziţie.

Constatin Popovici a câştigat a treia etapă a Red Bull Cliff Diving

News.ro acum 8 ore
Constantin Popovici a câştigat, duminică, a treia etapă a circuitului mondial de high-diving (sărituri în apă de la 27 de metri) Red Bull Cliff Diving, de la Polignano a Mare. Sportivul pregătit de antrenorul Adrian Gavriliu a totalizat 418.65 punct

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 13 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Turcia: Personalul aeroportului din Antalya a refuzat să realimenteze un avion israelian care a aterizat de urgenţă

News.ro acum 2 ore
Un avion aparţinând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunţat trans

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 10 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 10 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°