Alexei Grigorievici Stahanov a fost un reprezentant de frunte al clasei muncitoare din URSS. In fapt, cuvantul stahanovist i se datoreaza, la fel si intelesul sau.
Se spune ca intr-o noapte din august 1935, Alexei Grigorievici Stahanov a depasit planul de munca de aproape 10 ori, extragand peste 100 de tone de carbune dintr-o mina.
Propaganda sovietica nu avea cum sa rateze un astfel de sacrificiu in numele comunismului si l-a transformat pe minerul sarguincios intr-un erou al Uniunii Sovietice.
Conceptul de stahanovist a fost preluat in perioada comunista si de catre propaganda Partidului Comunist Roman, dar folclorul a extras din acest exemplu al daruirii pe altarul productiei mai degraba cinismul din celebra "noi muncim, nu gandim!"
Odata cu falimentul sistemului comunist, ideea s-a transformat si a devenit cunoscuta sub forma "cine-i harnic si munceste ori e prost, ori nu gandeste"! O adaptare perfecta parca pentru vremurile haotice de dupa Revolutie, cand inversarea tuturor valorilor a facut ca munca sa fie privita in bascalie, ca apanajul tuturor fraierilor si ratatilor.
Cand peste tot in jurul tau vezi doar exemple de diversi imbogatiti oricum numai prin munca nu, iar cei care se spetesc muncind abia de isi pot asigura supravietuirea, munca a atins treapta cea mai de jos pe scara valorilor umane.
Astazi munca este privita doar de catre o minoritate ca o solutie care te poate ajuta sa prosperi. Si mai putin vad in munca o eliberare sau conditia esentiala a naturii umane. O majoritate coplesitoare trateaza aceasta indeletnicire ca o pedeapsa, iar si mai multi ca pe o corvoada care nu mai ofera nici macar simplele bucurii ale unei vieti modeste. Ea intretine la limita doar supravietuirea.
E un parcurs tragic al societatii noastre, care si asa nu a excelat niciodata in seriozitate
