Cu formele ei simple, uneori naive, alteori enigmatice, cu volumele sale lemnoase şi aplatizate, cu perspectivele sale aberante sau de-a dreptul absente, demersul lui Gili Mocanu e mai degrabă un experiment intelectual întreprins cu mijloacele clasice ale picturii. Fascinat parcă deopotrivă de logică, spiritualitate şi dadaism, Gili Mocanu practică o pictură metafizică, ieşită dintr-o inspiraţie primitivă, cum singur mărturiseşte artistul, care contrariază sensibilitatea imediată şi transmite un mesaj criptic, dar insistent, evident şi în acelaşi timp misterios.
O pictură nonconvenţională şi perplexantă, care vrea să rezolve enigme interioare şi să fixeze un adevăr lăuntric stabil, absolut, imuabil, convertind instinctivitatea şi agresivitatea iniţiale (şi inevitabile) într-un stil distant, aparent rece, dar puternic şi bonifiant pe plan intelectual. Gili Mocanu manifestă astfel o independenţă destul de frapantă faţă de modele picturale curente, centrate din nou pe un neofigurativism simili-fotografic şi cotidianist, şi afişează cu forţă libertatea de a-şi materializa numai obiectele mentale ale experimentalismului deopotrivă existenţialist şi scolastic care îl bântuie.
// GILI MOCANU
// Galeria H΄art
// Bucureşti
// iulie-august 2011
Cu formele ei simple, uneori naive, alteori enigmatice, cu volumele sale lemnoase şi aplatizate, cu perspectivele sale aberante sau de-a dreptul absente, demersul lui Gili Mocanu e mai degrabă un experiment intelectual întreprins cu mijloacele clasice ale picturii. Fascinat parcă deopotrivă de logică, spiritualitate şi dadaism, Gili Mocanu practică o pictură metafizică, ieşită dintr-o inspiraţie primitivă, cum singur mărturiseşte artistul, care contrariază sensibilitatea imediată şi transmite un mesaj criptic, dar insistent, evident şi în acelaşi timp misterios.
O pictură nonconvenţională
