O maşină care transporta aproape 23 de kilograme de aur a fost oprită marţi, în trafic, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, de o maşină din care au ieşit bărbaţi mascaţi şi înarmaţi.
UPDATE 14.17 Cei păgubiţi vor fi testaţi cu poligraful
Cei doi pasageri prădaţi de hoţi au fost conduşi la Poliţie, unde sunt audiaţi, la această oră. Ulterior, aceştia vor fi testaţi cu poligraful, pentru că anchetatorii au multe dubii în legătură cu acest jaf. Citiți aici alte detalii legate de jaf
Click pe poze pentru GALERIE FOTO de la fața locului!
"La 20 de kilograme de aur, trebuie să ai neapărat maşină de transport valori, cu pază, însoţită şi blindată. Îţi trebuie pază când faci un transport la bancă, dar apoi când ai o asemenea cantitate de aur", ne-a declarat comisar şef Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.
14.01 Victimele jafului, duse la audieri
Cei doi pasageri din maşina Volkswagen care a fost prădată de hoţi au fost duşi la sediul IPJ Argeş, pentru audieri. Ei le-au declarat oamenilor legii că au fost ameninţaţi cu un pistol de unul dintre cei trei hoţi, iar cel mai probabil maşina în care se aflau tâlharii este o Honda de culoare neagră.
FOTO Imagini de la fața locului (ADS Pitești)
Click pe poze pentru GALERIE FOTO!
13.45 Poliţia Română: "Trei persoane, aflate într-o maşină de culoare neagră, au oprit, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, Volkswagenul Passat din care au luat din portbagaj 22,7 kilograme de bijuterii, dar şi cheile autoturismului, apoi au demarat către Piteşti".
FOTO: Imagini de la fața locului (sursa: Realitatea TV)
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO!
Jaful a avut loc la kilometrul 83. Autoturismul prădat transporta bijuterii pentru o firmă. Valoarea aurului furat se ridică la peste 1 milion de euro. Mașina prădată este o m