* la scurt timp după marşul organizat de motocicliştii brăileni pentru agentul principal, a venit rândul colegilor săi poliţişti să-i fie alături
* aceştia desfăşoară o campanie de sensibilizare a populaţiei, prin care îi roagă să doneze sânge pe toţi cei care doresc * bonurile valorice obţinute în urma donării vor fi transformate în numerar, iar banii vor fi donaţi pentru tratamentul şi recuperarea lui Georgian în Israel
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila au iniţiat o campanie de sensibilizare a întregii comunităţi brăilene faţă de cazul singurului motopoliţist din Brăila, Georgian Cristian Dobrilă. Accidentul grav pe care l-a suferit agentul principal în timpul misiunii de urmărire de la Constanţa i-a determinat pe colegii săi să iniţieze un act de solidaritate a cărui finalitate să fie oferirea unui sprijin financiar pentru tratament medical de specialitate în afara ţării. "Mesajul este lansat către toate persoanele care alcătuiesc comunitatea brăileană, respectiv poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră sau alţi lucrători din acelaşi minister, precum şi către oamenii obisnuiţi care vor să-i transmită colegului nostru că sunt alături de el şi că trebuie să lupte cu mult curaj pentru a reveni la o viaţă normală", ne-a declarat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila. Poliţiştii îi roagă pe brăilenii care doresc să doneze sânge pentru a-l ajuta pe Cristian, să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină, din strada Radu S. Campiniu nr. 25, începând cu data de de 11 august, în intervalul orar 8.00 - 11.00. Bonurile valorice obţinute în urma donării de sânge vor fi, ulterior, transformate în numerar, iar banii vor fi donaţi familiei poliţistului, pentru a-i folosi în tratamentul şi recuperarea medicală a acestuia. Conform spuselor agentului principal Camelia Bucur, iniţiativa ca