Aproape jumătate dintre candidaţii care au participat la examenul de suplinire în învăţământul preuniversitar din Alba nu au reuşit să obţină nota minimă, 5. Unii dintre participanţi s-au ales doar cu punctul din oficiu.
La examenul de suplinire din 4 august s-au prezentat un număr de 149 de candidaţi. 16 dintre aceştia au decis să nu intre în sala de examen, iar unul a fost eliminat pentru că a fost surprins cu telefonul mobil. Astfel, doar 132 de lucrări au fost trimise la corectate în centre universitare din ţară.
În urma evalării, doar jumătate dintre cei care ar fi vrut să aibă din septembrie un post de professor suplinitor au reuşit să obţină nota minimă, 5.
Unii dintre participanţi au reuşit performanţa de a se face de râs. Mai précis 12 dintre candidaţi au fost apreciaţi cu note de 1. Spre exemplu, o candidată la specializarea Agricultură a obţinut nota 1 curat, adică doar punctual din oficiu. Acelaşi rezultat l-a obţinut şi o candidată la Limba şi Literatura Engleză.
La polul opus, cea mai mare notă a fost obţinută de o candidată la Limba şi literatura Română, care a fost apreciată cu 9,15.
Pentru a vedea rezultatele obţinute de candidaţii din Alba intraţi aici
Contestaţiile pot fi depuse până marti, la ora 17.00. Ulterior, vor fi transmise centrelor de evaluare. Rezultatele finale, dupa rezolvarea contestaţiilor , vor fi anunţate joi, 11 august.
Şedinţele publice de de repartizare a posturilor pentru dascălii suplinitori se vor desfăşura în 23 – 25 august.