Site-ul Ministerului sirian al Apărării era inaccesibil, luni, după un atac al hackerilor din grupul Anonymous, care au protestat astfel faţă de reprimarea, de către regimul de la Damasc, a mişcării de contestare.
Luni dimineaţa, site-ul www.mod.gov.sy afişa un mesaj de eroare şi era imposibil de accesat, transmite Mediafax.
Anonymous a revendicat acest atac împotriva site-ului, duminică, printr-un mesaj trimis de pe unul dintre conturile pe Twitter ale grupului, @YourAnonNews.
Hackerii au postat pe site-ul de microblogging Tumblr o imagine captată a ecranului cu pagina de primire a ministerului, aşa cum au "redesenat-o", înainte de întreruperea conexiunii.
În imaginea postată apare un steag sirian, pus pe un bust, al cărui cap era înlocuit cu un semn de întrebare.
În imagine mai apar fotografii ale unor manifestanţi care sângerau şi un mesaj adresat poporului sirian.
"Poporului sirian: Lumea este alături de voi, împotriva regimului brutal al lui Bashar al-Assad", afirmau hackerii. "Să ştiţi că timpul şi istoria joacă în favoarea voastră. Tiranii utilizează violenţa, pentru că nu au nimic altceva. Cu cât sunt mai violenţi, cu atât sunt mai fragili", se mai arăta în mesaj.
"Toţi tiranii cad, iar, prin curajul vostru, Bashar al-Assad este următorul pe listă", adăugau ei.
"Sunteţi însărcinaţi cu protecţia poprului sirian, iar indiferent cine vă ordonă să omorâţi femei, copii şi bătrâni merită să fie judecat pentru trădare", afirma Anonymous, adresându-se armatei siriene.
"Apăraţi-vă ţara, ridicaţi-vă împotriva regimului", conchideau hackerii.