… Stendhal zicea ca scriitura e, in fapt, doar o oglinda plimbata prin fata lumii. Si ca, prin urmare, nu poti injura purtatorul oglinzii in clipa in care reflectia nu-ti mai convine. Cu alte cuvinte, nu ucideti mesagerul! Mai uitati-va inca o data in oglinda!
Asta, cu literatura, ramane de dezbatut. Cea cu purtatorii de oglinzi, mai putin. Cert este ca, in clipa de fata, bucurestenii nu mai au nevoie de scriitori – le ajung primarii si candidatii “cu sanse” la primarie pentru a le plimba oglinda prin fata nasului. [Nota: De buna seama, observatia poate fi extinsa - cu unele calificari - la scara intregii Romanii, ba chiar a lumii "democratice" de astazi, dar nu asta e scopul postarii.]
Imi pare rau de voi, bucurestenii. Sincer. Ca jumatate ardelean (mot, mai exact), traitor in capitala Ardealului, la Cluj, am avut partea mea de dispute – mai mult sau mai putin intelectuale – cu prieteni si amici care-si facusera un obicei (inca-l mai au) din dispretuirea “miticilor“. Geaba ma straduiam sa le reamintesc ca miticii au fost cei care-au trecut Carpatii, nu invers, ca fara revolutia miticilor din capitala, revolutia din “fruncea tarii”, de la Timisoara, s-ar fi incheiat – foarte probabil – intr-o baie de sange si atat, ca noi il tot votam pe Gheorghe Funar, mandat dupa mandat, s.a.m.d. Degeaba. Am ramas, cand Mihnea Maruta nu era prin preajma, o minoritate. Vocala, nu zic ba, dar minoritate.
Nu ma deranja. Ma simteam bine, ma simteam de partea dreptatii. Aveam argumente. Si uite ca ma trezesc pleznit peste obraz de realitatea.
Nu, prima alegere a lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei am anticipat-o si mi-am putut-o explica. La fel ca in cazul Fumar, oamenii cautau, fara sa realizeze, o a treia cale – si Funar – respectiv Oprescu – pareau sa le ofere. (Nota: In ambele cazuri, primarii castigatori n-au facut parte din nici unul dintre partidele
