Un minut de reculegere va fi respectat sâmbătă, la ora 10.00 GMT (13.00 ora României) la Berlin pentru a comemora împlinirea a 50 de ani de la construirea Zidului Berlinului, la 13 august 1961, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Zidului Berlinului, relatează Mediafax.
Berlinul intenţionează în acest fel să aducă un omagiu celor aproximativ 136 de persoane care au murit în timp ce încercau să treacă Zidul Berlinului, de-a lungul celor aproape 30 de ani de existenţă a acestuia.
Circulaţia metroului va fi întreruptă în timpul acestui minut de reculegere care va fi respectat în biserici şi în cadrul numeroaselor asociaţii, a precizat Thomas Klein, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei.
La 13 august 1961, "s-a spulberat pentru mulţi visul unei vieţi în libertate", a declarat, în timpul prezentării programului oficial al celei de-a 50-a aniversări, ministrul german al Culturii, Bernd Neumann (CDU), în opinia căruia construirea Zidului a fost "expresia cea mai flagrantă a dictaturii morale şi politice a SED", partidul comunist aflat la putere în Est.
Primarul Berlinului, Klaus Wowereit (SPD), vrea ca această aniversare să fie "un semnal pentru tinerele generaţii", pentru a demonstra că dictatura nu trebuie să aibă niciun viitor. "Nu există loc pentru refulare sau uitare şi acest lucru trebuie să rămână aşa în deceniile care vor veni", a adăugat Wowereit.
Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Christian Wulff urmează să participe împreună cu primarul Berlinului la ceremoniile care marchează împlinirea a 50 de ani, sâmbătă, la memorialul Zidului de pe Bernauer Strasse, în centrul capitalei germane.
Un minut de reculegere va fi respectat sâmbătă, la ora 10.00 GMT (13.00 ora României) la Berlin pentru a comemora împlinirea a 50 de ani de la construirea Zidului Berlinului, la 13 august 1961, a afirmat marţi purtătorul de cuv