Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul supermarketurilor reclamate de consumatori şi amendate de Protecţia Consumatorului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 august 2011 ·

Carrefour, Kauflund şi Real conduc în clasamentul reclamaţiilor, iar Rewe a adunat cele mai multe amenzi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Sursa: Razvan Petrescu

De la începutul anului şi până în luna iunie, Protecţia Consumatorului a acordat amenzi în valoare de 2,4 milioane de lei magazinelor de mari dimensiuni din România. În primul semestru al acestui an s-au înregistrat 1.033 de reclamaţii din partea consumatorilor la adresa magazinelor de tip supermarketuri/ hipermarketuri/ cash & carry. Dintre aceste, 51% au fost întemeiate, iar 34% au fost soluţionate amiabil.

Clasamentul reclamaţiilor depuse de români îi are în frunte pe cei de la Carrefour cu 151 de sesizări. Pe locurile următoare se află: Kaufland - 143 de reclamaţii, Real - 122, Praktiker - 63, Dedeman - 58, Auchan - 57, Rewe - 53, Penny - 52, Metro – 49, Cora – 42, Billa – 41.

645 de reclamaţii s-au confirmat

În urma celor 1033 de reclamaţii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de comisariatele de protecţia consumatorului în 645 de cazuri. Amenzile pentru abaterile constatate în perioada menţionată au fost de 2,4 mil. lei (aproximativ 570.000 de euro).

În topul sancţionaţilor, conduce Rewe cu 73 de cazuri, urmează Real - 48, Carrefour - 36, Kaufland - 32, Lidl - 28, Mega Image - 26, Artima - 24. Profi Rom Food - 24, Billa – 21.

În ceea ce priveşte valoarea amanzilor acordate, suma cea mai mare s-a adunat în dreptul Rewe - 690.000 de lei, urmează Real - 182.000 de lei, Carrefour - 143.000 de lei, Artima - 117.000 de lei, Kaufland - 106.000 de lei, Mega Image - 100.000 de lei, Lidl - 97.000 de lei, Metro - 96.000 de lei, Billa - 93.000 de lei.

Care au fost neregulile

Printre abaterile sesizate de „Protecţia Consumatorului” s-au evidenţiat: lipsa avertismentelor (electrocutare) pe undiţe; comercializare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 33 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 38 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 59 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 31 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum o ora
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 28 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°