Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful închisorii a fost demis după cheful din spatele gratiilor, cu icre roșii şi tequila

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Potrivit portalului Life News, şeful unui izolator de detenție preventivă din orașul Serpuhov, regiunea Moscovei, a rămas fără loc de muncă după ce a admis ca unul dintre deţinuţi să-şi sărbătorească ziua de naştere după gratii. Oamenii legii au pornit o anchetă imediat ce imaginile cu petecerea au fost publicate de Life News.

La sfârşitul anului 2010, îmbrăcați în „togi romane", deținuții au dat o petrecere în cinstea „capului" închisorii, Anton Kuznețov, cercetat penal pentru jaf.

În pozele care au ajuns la redacția Life News se vede că tânărul de 26 de ani și-a servit cei 12 oaspeți cu icre roșii, tequila, fructe proaspete, salată de boeuf, castraveciori murați și hamburgeri.

Cheful a avut loc la începutul acestui an. În unele fotografii se vede chiar şi un brăduț și ornamente rămase de la Revelion.

Reprezentanții Departamentul Penitenciare din Rusia spun că au fost încălcate mai multe reguli. Deținuții aveau obiecte și produse interzise la închisoare, cum ar fi cuțite, aparate de fotografiat, bături alcoolice și fast-food.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic închis pe DN 1E pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră va fi închisă duminică pe DN 1E Poiana Braşov - Râşnov pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, iar luni şi marţi traficul pe DN 7 se închide între anumite ore în vederea pregătirii şantierului pentru constr

Presupusa explozie a unor substanţe chimice în portul Bandar Abbas din Iran a ucis cel puţin 18 persoane, alte peste 700 fiind rănite

News.ro acum 2 ore
Uriaşa explozie provocată, probabil, de substanţe chimice a ucis cel puţin 18 persoane şi a rănit alte peste 700, sâmbătă, în cel mai mare port din Iran, Bandar Abbas, a relatat presa de stat din Iran, citată de Reuters. Explozia, care a avut loc în

Cupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul pentru a 32-a oară, după 3-2 cu Real Madrid, în prelungiri

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Barcelona a cucerit sâmbătă seara Cupa Spaniei, la Sevilla, învingând cu 3-2 formaţia Real Madrid, după o finală care a avut nevoie de prelungiri. FC Barcelona a dominat prima repriză a finalei de pe Estadio Olimpico de la Cartuja, din Sev

Amenințare șocantă a lui Rădoi, după înfrângerea de la Cluj: „Să nu mă înjure de morți, că rămâne viu doar unul”

Adevarul acum o ora
Universitatea Craiova a pierdut pe terenul Universității Cluj, 1-2 și lasă cale liberă pentru FCSB în drumul spre titlu. După un meci cu scântei, în care oaspeții au acuzat neacordarea a două penaltyuri în prelungiri, antrenorul oltenilor, Mirel Răd

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 12 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Divergențele persistă după noua rundă de negocieri dintre SUA și Iran

HotNews acum 9 ore
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman o a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care, conform Teheranului, au fost serioase, dar nu au eliminat divergenţele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 10 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 10 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Vremea

București
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/24°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

dum.

8°/16°
lun.

11°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°