* pentru o "misiune", un "mystery shopper" poate primi între 15 şi 50 lei * Internetul este plin de anunţuri de recrutare a viitorilor "spioni" şi vin din partea unor firme care au în spate companii străine cu experienţă vastă * o firmă specializată din Cluj se pregăteşte pentru un proiect pe Brăila, aşa că mare atenţie vânzătorilor, s-ar putea ca următorul vizitator să fie un client spion!
În ultimii ani, o nouă "meserie" îşi face loc pe piaţa muncii: acea de "mystery shopper" sau "client misterios" ori "secret shopper". Ce face un client misterios? A fi client misterios este o activitate ce poate fi făcută în timpul liber, amuzantă, interesantă, dar care poate aduce şi venituri suplimentare celor care o practică, pe lângă ocupaţia de bază. Clientul misterios vizitează diverse magazine, joacă rolul unui client real interesat de achiziţia unor produse sau servicii, dar pe parcusul vizitei evaluează angajaţii şi aspectul magazinului. După vizită completează un raport, oferind informaţii despre vizita realizată. "Partea amuzantă şi interesantă este că primeşte un scenariu, în baza căruia este pus în diverse situaţii de cumpărare. Scenariile sunt simple. De exemplu, clientul misterios poate să se cazeze o noapte la hotel. Pe lângă faptul că urmăreşte modul în care se comportă personalul, este atent şi dacă în cameră aşternuturile sunt curate, dacă instalaţiile sanitare funcţionează, dacă există săpun şi prosoape la baie etc", ne-a declarat Raluca Tripa, reprezentant al unei firmei clujene specializate în "mystery shopping".
Sursa citată a explicat că firmele care apelează la servicii de "mystery shopping" sunt lanţurile de supermarket-uri, mall-urile, unităţile bancare, firmele de închiriat maşini, lanţurile hoteliere, restaurantele, sau clinicile particulare. De altfel, firma pe care o reprezintă urmează să deruleze un proiect chiar în Brăila.
În g