În japoneză se numesc gyoza. Sunt de origine chinezească (colțunașii chinești sunt foarte asemănători) și se pot găti fierți, la aburi, prăjiți în baie de ulei sau la tigaie. La fel de variate pot fi și umpluturile - cu carne, cu legume, ca mai toate tipurile de dim sum. Principalele diferențe între gyoza (colțunași japonezi) și jiaozi (colțunași chinezești) sunt ingredientele diferite folosite la aluat (aluatul de gyoza are și ouă) și cantitatea de usturoi (colțunașii japonezi au mai mult).
Ne-am oprit la rețeta de mushi-gyoza - colțunași cu carne de porc fierți la aburi.
Porții: 50 de colțunași (4-5 persoane)
Timp de preparare: 2 ore
Ingrediente:
Aluat:
3 căni de făină albă
1 cană de apă fierbinte
1 cană de apă la temperatura camerei
1 ou
1 linguriță cu vârf de sare
Umplutură:
100 g de varză albă tocată foarte fin
1 lingură de sare fină
700 grame carne tocată de porc
3 căței de usturoi (dacă e sezon, alegeți 1 legătură de usturoi verde)
1 linguriță de piper alb
2 linguri de sos de soia (de preferință japonez)
2 linguri de ghimbir proaspăt, ras fin
3 albușuri
Sos:
100 ml sos de soia (japonez, de preferință)
2 linguri de oțet din orez
1 linguriță ulei de susan
piper alb
cozi de ceapă verde
Preparare:
Preparați aluatul. Puneți făina într-un bol și adăugați cana de apă fierbinte. Amestecați cu o lingură de lemn. Separat, bateți oul cu puțină apă. Turnați-l peste făină. Frământați aluatul până se omogenizează. Adaugați apă (dacă e prea tare) sau făină (dacă e prea lipicios). Lăsați aluatul deoparte 30 de minute.
Preparați sosul. Amestecați într-un bol sosul de soia, oțetul de orez, uleiul de susan, piperul și cozile de ceapă verde și lăsați-le la macerat, la rece. Dacă sosul e prea dens, puteți să