Un film de doar un minut, postat pe Internet, spune aproape totul despre revoltele din Londra şi alte câteva oraşe din Marea Britanie. În imagini, se vede cum un băieţandru firav, înarmat cu o bâtă, se repede într-un magazin de dulciuri şi începe să izbească vitrina colorată. Nu pare să aibă mai mult de 14-15 ani, dar loveşte cu putere, forţa sa crescând pe măsură ce mulţimea de adolescenţi, adunată în semicerc, îl încurajează, iar vitrina rezistă. Alt puşti îi sare în ajutor, aruncând cu un scaun metalic, altul înhaţă un tomberon, dau toţi trei, cu furie şi, în fine, plexiglasul crapă. Filmarea, făcută cu telefonul mobil, se opreşte. Mi-l imaginez pe băieţandrul cu bâta năvălind, euforic, în magazin şi umplându-şi buzunarele hanoracului cu ciocolată şi bomboane.

Ceea ce îi tulbură pe martorii devastărilor din cartierele londoneze este vârsta fragedă a participanţilor. Majoritatea celor care sparg magazine, jefuiesc, incendiază, dezbracă oameni pe stradă sunt adolescenţi, unii încă aflaţi la graniţa copilăriei. Comentatorii remarcau că nu acţionează bandele de cartier, deoarece acestea sunt interesate de ceva mai mult decât de bomboane şi plasme, iar codul lor nescris spune să-şi protejeze familiile. Cine sunt, aşadar, aceşti tineri, care distrug micile afaceri ale vecinilor, agoniseala unor emigranţi, casele cu familii înăuntru, autobuzele de noapte, cartierele în care trăiesc, care, pe Tweeter, se invită unul pe altul, la jaf, ca la picnic? Britanicii ştiu răspunsul: sunt adolescenţi crescuţi în cartierele sărace, în medii violente, marcate de delinvenţă şi droguri, în familii dezorganizate, tineri fără perspectiva educaţiei şi a unui loc de muncă, trăind după propriile lor reguli, într-o comunitate paralelă aceleia căreia îi dau foc. Erau ca o bombă cu ceas, aveau nevoie doar de un pretext pentru a exploda. Spre deosebire de revoltaţii din suburbiile par