Pentru a înţelege cât de cât ce se întâmplă acum pe pieţele financiare internaţionale, să ne amintim puţin de referendumul din mica Islandă, desfăşurat nu de mult pe o problemă care nici n-ar fi trebuit în mod normal să se fi pus într-un capitalism normal. Mâna de cetăţeni adulţi ai micii Islande – vreo 230.000 de oameni – au fost chemaţi la urne să spună dacă sunt (DA) sau nu sunt (NU) de acord să plătească fiecare vreo 12.200 euro plus dobânzi pentru vreo 340.000 de britanici şi olandezi în contul unor resurse de circa 3,9 miliarde euro deţinute de aceştia la banca privată islandeză ICESAVE care, în contexul crizei, a dat faliment. Cetăţenii islandezi au spus NU în proporţie de 60%, argumentul fără echivoc al celor care s-au împotrivit fiind acela comunicat oficial că "nu a existat niciodată o prevedere legală pentru ca cetăţenii islandezi să-şi asume pierderile de la o bancă privată".
Să precizăm că s-a ajuns la referendumul cu pricina pentru că, la falimentul băncii, străinii participanţi au pretins aplicarea cutumei standard ca statul islandez să preia obligaţiile băncii private şi să-i compenseze pe participanţi. Statul islandez nu putea face însă aşa ceva, pur şi simplu pentru că activele bancare din Islanda depăşeau de 10 ori PIB-ul ţării, astfel că n-a preluat decât partea islandeză a problemei.
Să notăm că, dacă era vorba despre o afacere industrială sau comercială, investitorii se alegeau doar cu ceea ce lăsa falimentul acesteia. Investitorii financiari nu acceptă însă să piardă nimic!
Nu doar mica Islandă are această problemă. Şi marea Germanie are aceeaşi problemă, deşi băncile germane nu s-au întins peste plapuma PIB-ului ţării. Contribuabilii germani nu vor să plătească ei oalele sparte de greci, de irlandezi sau de alţii de prin zona euro şi refuză, până la o arunca pe dna Merkel din perspectiva electorală, at
