Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO » Distracţie şi istorie! » Portetul oraşului în care naţionala şi-a stabilit cartierul general

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 9 august 2011 ·

“Naţionala” ar putea avea parte de o galerie spectaculoasă la “amicalul” cu San Marino. În zona Rimini lucrează sau sînt

în vacanţă mii de români.

La Rimini, unde “tricolorii” şi-au stabilit cartierul general pentru “amicalul” cu San Marino, e cuptor. Sînt 35 de grade, paradis pentru turişti, dar transpiraţie mai multă pentru sportivi. Atmosfera de vacanţă domină totul în una dintre cele mai rîvnite staţiuni de pe malul

Adriaticii, unde vestigiile istorice fac parte din spectacolul cotidian al oraşului.

Rimini are numai 150.000 de locuitori şi e jumătate cît Bucureştiul. Are însă peste 1.000 de hoteluri şi alte cîteva mii de baruri, cafenele, discoteci şi cluburi de noapte. La ora la care au ajuns “tricolorii”, plajele erau totuşi puţin populate. “Între 13:00 şi 16:00 e cam greu să stai la soare. Arde rău!”, spun localnicii.

Avalanşă de români

Am întîlnit primii români chiar pe plajă. Lucrează ca ospătari la micuţul restaurant al Grand Hotel Rimini. Dragoş e din Bucureşti, Cătălin e din Tulcea. Au 35 de ani şi sînt aici de vreo 7. Cîştigă bine, 1.500-1.700 de euro pe lună şi muncesc 10-12 ore pe zi. Au doar o zi liberă pe săptămînă.

Nu sînt mari microbişti, dar speră să-şi convingă şeful să-i lase la meciul României de mîine. “Sînt mii de români aici. Mulţi şi-au deschis magazine prin centru. Oricum, ca nivel de trai, e mai bine decît acasă”.

Şeful securităţii restaurantului e foarte mulţumit de ei: “Sînt băieţi super. Oameni de calitate. Există puţini români care fac probleme în Italia, dar din cauza lor au de suferit toţi”. Iar preţurile sînt mari. Un prînz e 30 de euro de persoană, o cafea e 2 euro, o bere 5.

Oraşul-muzeu

Rimini pare rupt în două. De-o parte, cei 15 kilometri de plajă, marea, hoteluri luxoase. Dincolo, vestigiile romane, vechi de mii de ani. Aici, fără briză, e şi mai greu de respirat. Poate d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 22 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°