Ziua, în schimb, oraşul se sufocă de traficul intensificat în anii de boom. Pe Bulevardul Brătianu, drept ca aţa, sau pe istorica Stradă a Biruinţei, şerpuind prin centru, Calea Victoriei, unde se află Palatul Regal, bălteşte aerul poluat de gaze. Vis-ŕ-vis de palatul pe care l-a construit Regele român Carol I, din casa de Hohenzollern şi Sigmaringen, pe cerul albastru de septembrie se înalţă fostul sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, la balconul căruia şi-a ţinut ultimul discurs Nicolae Ceauşescu. În faţa masei de oameni din piaţă, care au izbucnit pe neaşteptate în protest, el a însăilat nişte promisiuni de creştere a veniturilor. Ceea ce nu i-a mai folosit. La câteva ore după fuga sa cu elicopterul de pe clădirea partidului, a fost arestat, iar trei zile mai târziu executat.
De ce după prinderea dictatorului a trebuit să moară încă sute de demonstranţi pe străzile Bucureştiului asta ţine de secretele niciodată explicate ale trecutului apropiat. Sunt multe elemente care arată că noile autorităţi, printre care cel ce-avea să fie preşedintele statului, Ion Iliescu, membru al vechii nomenclaturi, au produs în mod intenţionat haos, pentru a-şi asigura între timp poziţiile. O incongruenţă a Capitalei este că, ciudat, acelaşi Iliescu a comandat monumentul pentru Revoluţia din ΄89, înscenată ori furată , monument ce se înalţă în forma unei piramide ascuţite, care la aproximativ o treime de sus străpunge o formă de oţel întrucâtva rotundă, spartă, pe care bucureştenii o numesc, printre altele, cartof în ţepuşă.
Şi zona pietonală a vechii străzi comerciale, Lipscani, oferă o privelişte nemiloasă. Casele cândva elegante, de cel mult trei etaje, sunt într-o stare deplorabilă. Peste tot ochiuri goale de geam, faţade fărâmiţate, tavane sparte. Stăpânii lor de odinioară, în multe cazuri comercianţi de origine evreiască, au scăpat de d
