Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră Galaţi sunt cercetaţi pentru luare de mită

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi efectuează acte de urmărire penală faţă de Marian Valenti Leopa, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi faţă de Ion Melinte, ofiţer de poliţie la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi îl acuză pe Marian Valentin Leopa de două infracţiuni de trafic de influenţă, iar pe Ion Melinte, ofiţer de poliţie la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pentru complicitate la trafic de influenţă, informează, marţi, DNA.

"În a doua jumătate a anului 2010, inculpatul Leopa Marian-Valentin a pretins unui denunţător suma de 25.000 de euro din care a primit, prin intermediar, suma de 400 de euro şi obiecte în valoare de 600 de euro, susţinând că, în schimb, va interveni pe lângă un procuror din cadrul DIICOT astfel încât acesta să facă demersuri în instanţă pentru ca denunţătorul să fie scos dintr-un dosar penal în care era cercetat şi să fie exonerat de răspunderea penală. Ulterior, denunţătorul a constatat că pe numele său fusese emis un mandat european de arestare, în baza căruia a fost extrădat din Italia şi încarcerat in România", se arată în comunicatul DNA.

În 22 iulie 2011, inculpatul Leopa Marian Valentin i-a pretins din nou aceluiaşi denunţător suma de 9.000 de euro, promiţându-i că îi va determina pe judecători să pronunţe condamnarea sa la o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, precum şi să dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Luni, 8 august 2011, inculpatul Leopa Marian Valentin a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit de la denunţător, prin intermediar, suma de 5.000 euro, reprezentând o parte din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°