Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 21 civili, ucişi în Siria de tiruri ale armatei

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Cel puţin 21 civili au fost ucişi marţi, în urma unor tiruri ale forţelor armate siriene la Deir Ezzor (est), Ildeb (nord-vest) şi Hama (nord), potrivit unor activişti din domeniul drepturilor omului , relatează AFP.

"Cel puţin 15 persoane au fost ucise, în diferite cartiere din Deir Ezzor, (oraş) luat cu asalt de tancuri şi vehicule echipate cu mitraliere", în afară de alte două persoane, care au fost ucise marţi dimineaţa, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

Pe de altă parte, activişti din domeniul dreptului omului din Siria anunţau că patru civili au fost ucişi în regiunea Ildeb (nord-vest), în apropiere de frontiera cu Turcia, şi doi la Hama (nord), marţi, în cadrul unor operaţiuni ale forţelor de securitate.

Tiruri intense

"Operaţiunile efectuate în această dimineaţă (marţi, în regiunea) Ildeb s-au soldat cu doi morţi, iar mai multe alte persoane au fost rănite de tirurile forţelor armate", potrivit OSDH. "Aproximativ zece tancuri şi (vehicule) blindate ale armatei siriene au atacat localităţile Binnesh şi Sarmine", în provincia Ildeb, a preciza organizaţia.

La Deir Ezzor, tiruri intense se auzeau în mai multe cartiere ale oraşului, iar "o femeie şi un tânăr au murit din cauza rănilor" suferite, a adăugat OSDH. Cel puţin 17 persoane au fost arestate, în timpul unor percheziţii efectuate în cartierul Houaiqa din acest oraş, potrivit aceleiaşi surse.

În oraşul rebel Hama (nord), unul dintre fiefurile mişcării de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, doi civili au fost ucişi de tiruri ale forţelor de securitate, a declarat un avocat pentru drepturilor omului, sub protecţia anonimatului.

Ministrul turc de Externe, aşteptat la Damasc

"Aproximativ 50 de tancuri sunt mobilizate în jurul (localităţilor) Hilfaya şi Tibet al-Imam, la nord de Hama. Au fost ucişi doi civili", a p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 45 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 17 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°