Într-unul din vagonetele caruselului numit "Tarantula" se aflau patru tineri români. Trei dintre ei au decedat după desprinderea vagonetului de instalaţie, iar a patra persoană, o fată de 16 ani, se află internată în stare gravă, în spital.
UPDATE 17.20
Tânăra rănită în parcul de distracţii din Villacanas a fost operată la spitalul din Toledo, dar starea sa rămâne în continuare gravă, având fractură craniană.
UPDATE 14:45
Momentan, atât Garda Civilă din Villacanas, cât şi Poliţia Locală, susţin că nu sunt autorizaţi să facă publice numele celor patru români - cei trei morţi şi adolescenta internată în spital - comunicând doar iniţialele celor trei tineri decedaţi: I.A., D.A. şi D.T.B., respectiv ale persoanei rănite grav: I.R.
"Nu putem face publice numele acestor persoane, până nu primim încuvinţarea şi acordul familiilor. Nu vă pot spune mai multe. Abia s-a întâmplat, azi dimineaţă, nu putem să forţăm lucrurile. Când vom primi acordul, dacă îl vom primi, vom informa despre acest lucru şi despre numele lor", a declarat, pentru Adevarul.es viceconsului Ciprian Bălţoiu.
UPDATE 12:45
Garda Civilă a informat că doi din cei trei decedaţi de naţionalitate română erau fraţi şi locuiau în localitatea Campo Real (Madrid), iar al treilea era rezident în Madridejos (Toledo). Tânăra aflată în spital, între viaţă şi moarte, locua în localitatea Villamayor de Santiago (Cuenca).
Martorii susţin că accidentul s-a produs la 3 minute după începerea funcţionării instalaţiei, numită "Extreme" şi care a fost montată ieri la amiază, în grabă, dat fiind că celelalte caruseluri din parcul de distracţii erau deja montate. Garda Civilă, care investighează încă motivele desprinderii vagonetului de braţul metalic, iau în calcul, astfel, şi graba instalării caruselului ca şi cauză a producerii accidentului.
Azi dimineaţă, mai mulţi comp