Stuful crescut în exces, şobolanii și insectele au năpădit unul din puținele locuri de relaxare din oraş. Situaţia, scăpată de sub control, poate fi remediată cu lucrări de peste un milion de euro, dar reprezentanţii Primăriei nu se arată dornici de cheltuieli.
Insula de Agrement din Bacău s-a transformat într-o peninsulă deoarce canalul unde se află podul s-a colmatat, iar buruienile şi mizeriile acumulate în ultimii ani au unit malurile. În timp ce Insula este în administrarea Primăriei Bacău, luciul apei este al Direcţiei Apelor Siret.
„În ultimii ani, cei de la Primărie nu au mai făcut nimic. Mereu au motivat că luciul nu este al lor şi nu au mai curăţat nici buruienile de pe mal. Din acest motiv, m-am apucat eu de lucru, împreună cu ecologiştii şi cei de la clubul nautic, să tai stuful şi să curăţ apa“, a spus Gelu Ţinori, administratorul societăţii care are bărcile de la Insulă. Odinioară, una din cele mai apreciate distracţii era plimbarea cu barca. Acum, majoritatea traseelor nu mai sunt practicabile deoarece luciul apei s-a transformat într-o mlaştină.
Gelu Ţinori şi-a achiziţionat o maşină de tăiat stuf şi o dragă pentru a salva locul. „Vreau ca insula să fie cum a fost odată. Ea ar putea fi loc de agrement şi iarna, dar acum nici vara nu mai atrage clienţii“, a adăugat el.
Insectele şi şobolanii, fauna Insulei
Şobolanii, şerpii de apă, dar mai ales insectele, fac din Insula de Agrement un loc de ocolit. „Pericolul vine din cauza insectelor şi a căpuşelor. Când e cald, nu se mai poate sta din cauza ţânţarilor. Cât despre şobolani, aceştia sunt chiar simpatici, nu sunt la fel de mizerabili, ca cei de cartier“, a spus ironic Gelu Ţinori. Bărbatul mai crede că fauna Insulei este una potrivită deltelor şi mlaştinilor, nu unui loc de agrement urban. Specialiştii afirmă că decolmatarea apei ar costa peste un milion de euro, cheltuieli