Cât de sănătos este un pachet cu mâncare pregătit de acasă după ce stă câteva ore la temperatura camerei? Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o specialiştii după ce au studiat peste 700 de pacheţele cu mâncare pregătite acasă şi au descoperit că cea mai mare parte a conţinutului lor se încălzise într-atât încât erau un potenţial pericol pentru sănătate, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
În primul studiu de acest gen efectuat, oamenii de ştiinţă au vizitat mai multe şcoli şi grădiniţe şi au măsurat temperatura a sute de sandvişuri, iaurturi şi alte alimente perisabile. Au fost şocaţi să descopere că 97% dintre mezeluri, 99% dintre lactate şi 99% dintre legume erau păstrate la temperaturi periculoase.
Raportul, publicat în jurnalul medical american „Pediatrics", este primul care verifică starea pacheţelelor copiilor la şcoală, cu o oră şi jumătate înainte de masa de prânz.
Bacterii periculoase care pot cauza toxinfecţie alimentară, cum ar fi E.coli sau salmonella, se înmulţesc la temperaturi cuprinse între 4-60 grade celsius. Alimentele ţinute între aceste valori de temperatură pentru mai mult de două ore ar trebui aruncate, potrivit Centrului de Prevenire şi Control a Bolilor din SUA.
Riscul pe care astfel de alimente îl prezintă pentru copii este mult mai mare decât pentru adulţi. Potrivit studiului, copiii cu vârsta sub patru ani sunt afectaţi de infecţii alimentare de cinci ori mai des decât adulţii.
Descoperirile echipei de cercetători ar trebui să încurajeze părinţii să schimbe modul în care împachetează mâncarea copiilor. Ei îi sfătuiesc să nu lase mâncarea perisabilă afară din frigider pentru mai mult de patru ore înainte de a fi consumată.
Cât de sănătos este un pachet cu mâncare pregătit de acasă după ce stă câteva ore la temperatura camerei? Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o specialiştii după ce au