În primele şapte luni, Garda Financiară Braşov a descoperit fraude de 5,852 milioane de lei
Dan Cojocaru (foto), comisarul-şef al Gărzii Financiare Braşov, a declarat ieri că speră că volumul evaziunilor s-a redus la Braşov. „Nu există un mod de a calcula evaziunea fiscală, dar din punctul meu de vedere nivelul acesteia la Braşov s-a redus”, a spus sursa citată. Cojocaru a mai anunţat că în primele şapte luni ale acestui an comisarii Gărzii Financiare au descoperit fraude de 5,852 milioane de lei la 98 de societăţi comerciale. „În primele şapte luni am suspendat activitatea unui număr de 109 agenţi economici pentru nerespectarea actului normativ privind casele de marcat. De asemenea, am dat 260 de amenzi în valoare de 736.610 lei”, a mai spus Cojocaru.
Şeful Gărzii Financiare Braşov spune că în acest an s-au confiscat mărfuri în valoare de 21.000 de lei, „în general mărfuri agroalimentare”. „Am confiscat 24 de tone de legume şi fructe din Piaţa de la Stupini şi am închis trei puncte de lucru. Ce nu am înţeles este de ce anul trecut nu s-a făcut nicio acţiune în această piaţă, mai ales că am găsit destule nereguli”, a mai declarat Dan Cojocaru.
Potrivit şefului instituţiei de control, în următoarea perioadă vor fi efectuate acţiuni de control în Piaţa de vechituri Traian pentru că „ne dorim să curăţăm centrul Braşovului de astfel de moduri de a face comerţ”.
Nu există depozit pentru marfa confiscată
La Braşov ar fi nevoie de un spaţiu pe care să îl folosească oamenii Gărzii pentru depozitarea mărfurilor confiscate. „Şanse sunt să găsim astfel de spaţii, dar sunt cheltuieli de închiriere, să vedem dacă reuşim să discutăm, cu condiţia ca cei de la Bucureşti să fie de acord”, a spus Dan Cojocaru, comisar şef Garda Financiară Braşov. Comisarii se plâng de faptul că nu au spaţii de depozitare a mărfurilor confiscate şi,