Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţiile noi vor fi modificate pentru „bolidul tramvaielor“

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

După doi ani de la terminarea lucrării, staţiile sunt tăiate pentru a se adapta tramvaielor moderne. În august, când oraşul îşi va sărbători zilele, arădenii vor vedea pentru prima oară un tramvai Imperio în centru.

Anul trecut, nemţii care au făcut studiul de trafic din Arad au atras atenţia în legătură cu staţiile de tramvai din oraş. Specialiştii germani au ajuns la concluzia că suprafaţa dedicată pasagerilor este foarte mică, nu există refugiu, unele staţii sunt neluminate şi nu au afişate un orar şi o hartă a traseelor.

Întreaga lucrare a infrastructurii transportului public a costat circa 50 de milioane de euro, bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar acum, din cauza viitorului tramvai Imperio care va circula pe şinele din oraş, suprafaţa staţiilor trebuie redusă şi mai mult.

„Noile staţii au fost gândite pentru tramvaie moderne, cu podea joasă. De aceea, acum trebuie făcute retuşuri la staţiile amplasate în Aradul Nou, iar cele existente deja în centrul oraşului şi în cartiere trebuie remodelate, adică se va tăia din lăţimea lor circa cinci centimetri”, a spus Petru Cuvinean, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad (CTP). Conform acestuia, este vorba de peste 15 staţii începând cu cartierul Aurel Vlaicu şi continuând cu centrul oraşului.

Arădeni nemulţumiţi

Dispariţia vechilor staţii a stârnit nemulţumire încă de la început, însă municipalitatea a afirmat că aşa este proiectul şi că prin aceste schimbări se fluidizează traficul rutier din zona Podgoria. Din cinci staţii, la Podgoria au mai rămas doar trei. „Staţiile au fost amplasate după intersecţie. În acest fel, mijloacele de transport nu mai pierd timp în staţii şi la semafoare”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Oamenii spun că nu înţeleg de ce în locul staţiilor vechi s-a lăsat atât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°