Scăderile abrupte ale indicilor bursieri, care au ajuns şi la -13% pe parcursul zilei, precum şi decizia conducerii bursei de a elimina limita de scădere pentru unele acţiuni tranzacţionate ne amintesc de sfârşitul anului 2008-începutul lui 2009, perioada când şi România a început să simtă primul val de criză. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Atunci, după prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers, pieţele financiare din întreaga lume au intrat în derivă. După ce cutremurul din epicentrul american s-a răspândit pe pieţele asiatice şi europene, şi România a fost luată de val.
"Este o reacţie întârziată la ce s-a întâmplat pe bursele externe acum câteva zile. Pieţele emergente au fost foarte agitate astăzi", explică, pentru EVZ, analistul economic Dragoş Cabat.
"Chiar dacă bursa încă nu a ajuns la nivelul din 2008, amplitudinea scăderilor este la fel cu cea înregistrată în 2008", afirmă Şerban Florea, directorul de operaţiuni al companiei de brokeraj WBS Holding.
Potrivit Codului Bursei, preţul unei acţiuni nu poate scădea sau creşte cu mai mult de 15% peste nivelul de referinţă, într-o singură zi.
În 2009, Bursa a decis să mărească gradual limita maximă de variaţie de la 15% la plus sau minus 40%, pentru un grup de acţiuni foarte lichide, care au o pondere de peste 90% în economia Bursei.
Astăzi, conducerea BVB a hotărât modificarea limitei de variaţie pentru trei societăţi: SIF1, SIF5 şi SSIF Broker Cluj până la 25%. Asta înseamnă că acţiunile acestor companii pot cădea până la 25% faţă de ieri.
Ce se întâmplă astăzi pe Bursa de la Bucureşti
Panica este cuvântul de ordine, astăzi, pe piaţa de acţiuni din Bucureşti. Iar tranzacţiile sunt dominate de speculatori, deoarece investitorii adevăraţi stau, mai degrabă, deoparte în aceste momente delicate.
Totuşi, există persoane care