Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional În romanele poliţiste, depistarea făptaşului unei crime devine anevoioasă dacă nu chiar imposibilă, în condiţiile în care peste locul, locurile care ar putea grăi prin urme şi probe, s-a aşternut mâlul unui cataclism devastator. Dintr-o casă care s-a făcut scrum nu mai poţi recolta amprente. Mesajul certăreţ al unei madame politice direcţionat către presă, deci şi către mine care-s pălmaş în plantaţia asta, suna cam aşa: Scrieţi şi arătaţi cum se prăbuşeşte lumea, cum moare în chinurile iadului America, arătaţi Anglia în flăcări şi Grecia fără zei, pentru ca poporul să vadă ce paradis e la noi, iar dacă vom mai mutila nişte existenţe, vom mai confisca nişte speranţe de viitor, vom mai omorî prematur nişte expiraţi prin vârstă să se ştie că în alte părţi e mai câş, e – ca să pricepeţi voi, cârcotaşilor şi dobitocilor – mai nasol. Priceput? Priceput, trăiţi!
În armată fiind, la Lipova, am auzit un banc pe care nu-l uit, cu toate că au trecut ceva eternităţi de atunci. Pleacă unul acasă, în permisie, şi consăteanul său, urgisit în aceeaşi unitate, îl roagă să treacă şi pe la ai lui. Vezi, mă, şi pe la ai mei dacă-s bine, dacă-s sănătoşi. Cum e? – îl întreabă la revenire cel rămas în cazarmă, plin de nerăbdare. E bine, mă, e bine, doar că ţi-a murit câinele. Cum, urlă atins în moalele capului înştiinţatul. Câinele meu, pe care l-am crescut de când era cât un pisoi, frumos şi iubitor, viteaz când ne călcau hoţii. Au, se vaită el, ce mi-ai făcut Doamne? Dar de ce-a murit, întreabă el după ce şi-a mai revenit din şoc. Când v-a ars grajdul, câinele, care era într-adevăr simţitor, a intrat prin foc să salveze vaca, dar au ars împreună, fiindcă vaca şi calul şi toate vitele voastre erau legate. Dar de ce a luat foc grajdul? De la lumânare, zice liniştit aducătorul veştii. O privegheau pe soră-ta