Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum le-a dat Băsescu peste nas bancherilor

Publicat in Ziua Veche, marți 9 august 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu discută la Cotroceni, cu premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu,ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, cu preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, Gheorghe Gherghina şi Bogdan Drăgoi, secretari de stat în Ministerul Finanţelor şi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.pe tema crizei economice.

În debutul discuţiilor, o parte dintre invitaţii şefului statului au privit cu insistenţă către pixurile de protocol, pe care este inscripţionat “Administraţia Prezidenţială“, constatând că este vorba despre o firmă de calitate. Această remarcă a generat reacţia preşedintelui. “Bancherii ce spun?! «Aveţi bani şi nu aveţi ce face cu ei». Când dădeaţi credite cu buletinul…”, a spus, râzând, şefului statului. “Erau alte vremuri”, a răspuns Lucian Croitoru, scrie Adevărul.

Traian Băsescu i-a invitat pe jurnaliştii prezenţi să părăsească sala, precizând că, după încheierea întâlnirii de lucru va fi emis un comunicat sau va susţine o declaraţie de presă.

Preşedintele Traian Băsescu discută la Cotroceni, cu premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu,ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, cu preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, Gheorghe Gherghina şi Bogdan Drăgoi, secretari de stat în Ministerul Finanţelor şi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.pe tema crizei economice.

În debutul discuţiilor, o parte dintre invitaţii şefului statului au privit cu insistenţă către pixurile de protocol, pe care este inscripţionat “Administraţia Prezidenţială“, constatând că este vorba despre o firmă de calitate. Această remarcă a generat reacţia preşedintelui. “Bancherii ce spun?! «Aveţi bani şi nu aveţi ce face cu ei». Când dădeaţi credite cu buletinul…”, a spus, râzând, şefului statului. “Erau alte vremuri”, a răspuns Lucian Croitoru, scrie Adevăru

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum o ora
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 3 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Guvernul ia în calcul construirea unei saline noi la Praid. „Vrem să păstrăm acest brand important pentru România și Europa”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, despre situaţia de la Salina Praid, închisă în urma inundaţiilor recente, că se explorează şi oportunitatea prin care să facă o nouă salină, potrivit News.ro. „În momentul de faţă, cel mai import

Trump a declarat venituri 57 de milioane de dolari dintr-o afacere cu criptomonede

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a raportat venituri de 57,4 milioane de dolari dintr-un proiect de criptomonede, potrivit unei declaraţii financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, transmite The Financial Times, potri

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

VIDEO. Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane evacuate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai, vineri seara, în jurul orei 21:30 Deși clădirea de 67 de etaje era în flăcări, mulți locatari nici măcar nu știau că sunt în pericol. O parte din aceștia au realizat ce se întâmplă abia când au v

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 4 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

Doi parlamentari democrați din Minnesota împușcați în casele lor

Mediafax acum 2 ore
Doi parlamentari din Minnesota au fost împușcați în casele lor, anunță The Guardian. Jurnaliștii locali au identificat victimele drept John Hoffman și Melissa Hortman. Ambii sunt membri ai Partidului Democrat. Nu au fost oferite informații despre st

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

20°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

20°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°