Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis un proiect de act normativ ce stabileşte condiţiile privind cantitatea netă pe acre trebuie să le îndeplinească operatorii economici care produc sau comercializează pâine, citează Mediafax.
"O pâine va avea minim 200 sau 300 de grame, suntem încă în discuţii cu producătorii. Creşterea acesteia va fi permisă numai din o sută în o sută de grame", a declarat marţi preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, într-o conferinţă de presă.
Pentru pâinea neambalată vor fi acceptate scăderi ale cantităţii nete datorate pierderii de umiditate în timpul comercializării, de maxim 10 grame pentru pâinea de 300 grame, o scădere de maxim 9 grame pentru pâinea de 400-500 grame, scăderi de 7,5 grame pentru pâinea de 600-1.000 grame şi de 7 grame pentru pâinea ce depăşeşte 1.000 grame.
Preşedintele ANPC a precizat că speră ca ordinul, aflat în prezent în dezbatere publică, să intre în vigoare de la 1 septembrie.
"Practica de control a ANPC a reţinut faptul că mulţi producători de pâine variază gramajul pe bucată, micşorând periodic cantitatea cu 5-20 de grame/bucată, cu scopul de a-şi majora profiturile şi inducând astfel în eroare consumatorii, aceştia neavând cum să sesizeze aceste variaţii de gramaj", spun oficialii ANPC.
Aceştia afirmă că, prin stabilirea exactă a parametrilor de cantitate a pâinii, se vor elimina neregulile din industria de panificaţie. Producătorii şi comercianţii care vor încălca legea vor primi amenzi între 500 şi 2.500 lei.
De altfel, între 25 şi 28 iulie, ANPC a efectuat controale la nivelul întregii ţări privind calitatea şi modul de încadrare în cantitatea netă declarată a pâinii comercializată în vrac.
Astfel, au fost controlaţi 446 agenţi economici şi s-au descoperit nereguli la 166 din aceştia. S-au aplicat amenzi de 466.700 lei. A fost găsită o cant