- Editorial - nr. 841 / 9 August, 2011 Scriu aici, cu lacrima strivita,/ Cat de mila mi-e de tara mea./ O pandesc pericole mortale,/ Mica-i sansa noastra/ De-a ne mai salva,/ Totusi, cu putere, peste orice jale,/ Trag nadejde pentru tara mea”. Incep, deloc intamplator, editorialul acesta, in vremurile in care traim asa cum traim, cu versurile marelui poet Adrian Paunescu, cel care, la 20 iulie a.c., ar fi implinit 68 de ani! Printre atatia cai troieni postdecembristi, ai prezentului mai cu seama, in aceste timpuri vitrege, prea multe au fost, din pacate, precedentele la care, parcurgand cei aproape 22 de ani trecuti de la evenimentele din iarna anului 1989, ne intoarcem, cu nemasurata dezamagire, intr-o Romanie azi vanduta bucata cu bucata de nechematii si prea netrebnicii guvernanti de pana acum. Ce mai macaneau, ce le mai umbla gura, ce se mai laudau puternicii clipei de atunci cu ispravile lor, ca au transformat uzinele, fabricile, combinatele romanesti in "fiare vechi”, distrugand totul, fara sa mai puna ceva in loc! Tin minte, atunci cand, suparat - putin spus, ci de-a dreptul revoltat -, aduceam reprosuri, de la tribuna Parlamentului, fostului premier Petre Roman, fiul lui Walter Roman-Neulander, nepot al rabinului de Oradea, crescut la scoala straina (frantuzeasca) a vanzarilor si tradarilor de toate felurile, ca si-a permis sa considere industria romaneasca – cea cu care Nicolae Ceausescu a platit toate datoriile externe ale Romaniei, lasand in vistieria tarii doua miliarde si opt sute de milioane de dolari – un "maldar de fier vechi”, cum mai sareau cu clanta unii parlamentari, luandu-i apararea, insi care benchetuiau cu niste venetici, mereu dand din coate sa ia prim-planul prezentului politic, ajunsi intamplator in Sfatul Tarii. Cel care se lauda ca a castigat "pariul cu agricultura”, de fapt, a dat cu ea, nemilos, de pamant, distrugand, intr-un fel, o tr